Burse - Fonduri mutuale

Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, la listarea H2O: Bursa de Valori Bucureşti îşi dă astăzi examenul de maturitate. Bursa nu trebuie să fie privită ca un loc de speculaţii, dar ca un loc solid de finanţare pe termen lung a întreprinderilor

Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, la listarea H2O: Bursa...

Autor: Alex Ciutacu

12.07.2023, 10:47 889

Bursa nu trebuie să fie privită ca un loc de speculaţii, ci ca un loc de finanţare pe termen lung pentru companii, iar Bursa de Valori Bucureşti îşi dă examenul de maturitate, astăzi, 12 iulie 2023, odată cu listarea Hidroelectrica (H2O), a subliniat Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), prezent la evenimentul de listare.

„Banca Naţională a României, ca prim partener şi găzduitor al Bursei de Valori, une mare preţ nu numai pe dezvoltarea rapidă, dar pe o abordare chibzuită, sustenabilă pe termen lung. Astăzi, la 28 de ani de la reînfiinţare, având în vedere această dezvoltare sustenabilă, dar şi această listare record pentru zona noastră, eu spun următoarele lucruri: Bursa de Valori Bucureşti îşi dă astăzi examenul de maturitate”, a declarat Mugur Isărescu, guvernatorul BNR.

Evenimentul de listare a acţiunilor H2O a avut loc în Sala „Mitiţă Constantinescu” de la BNR, locul în care Bursa de Valori din Bucureşti şi-a reînceput activitatea la finalul anului 1995.

„Noi suntem onoraţi să găzduim evenimentul prilejuit de listarea la bursă a companiei Hidroelectrica, lider în producţia de energie electrică şi principalul furnizor de servicii tehnologice necesare în sistemul energetic naţional. Cea mai mare listare la bursă, chiar în această sală. Ea, listarea la bursă, cea mai mare din istoria BVB, reprezintă, spunem noi, un efort de echipă, pe parcursul mai multor ani. Impactul activităţii companiei este mult mai mare, fiind reflectat zilnic în lanţul de furnizori şi clienţi, în vieţile beneficiarilor persoane fizice”.

Guvernatorul a subliniat că în aproape 30 de ani capitalizarea totală a companiilor româneşti listate la Bursa de Valori Bucureşti a ajuns la aproximativ 42 de miliarde de euro.

„Pornind de la zero, companiile româneşti listate în prezent la Bursa de Valori Bucureşti au acum o capitalizare cumulată de aproximativ 42 de miliarde de euro, o cifră în sine impresionantă. Creşterea poate fi mai puţin rapidă decât am fi dorit noi, cei care am participat în 1995 atunci la inaugurarea bursei. Am fi vrut să ne dezvoltăm mai repede, să creştem mai repede. Această creştere însă a fost continuă şi a marcat o consolidare treptată”.

Alte declaraţii:

  • Bursa nu trebuie să fie privită ca un loc de speculaţii, dar ca un loc solid de finanţare pe teremen lung a întreprinderilor
  • Cultura de afaceri europeană este orientată către finanţarea bancară în principal, Europa este încă banco-centrică, nu avem în Europa continentală modelul anglo-saxon, dar ni-l dorim şi cam aceasta este dorinţa.
  • La nivelul UE şi la nivelul României, prin eforturi susţinute, se promovează necesitatea adâncirii pieţelor financiare şi importanţa creşterii finanţării prin intermediul pieţelor financiare şi a bursei. Atât din perspectiva diversificării, cât şi a randamentelor, ancorarea finanţării la nivelul României pe doi piloni, cel bancar şi cel al pieţei financiare bursiere, cred eu că nu poate aduce decât avantaje, atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung.
  • Banca Naţională a României, parte integrantă a sistemului european al băncilor centrale, favorizează adâncirea pieţelor financiare pentru diversificarea şi îmbunătăţirea accesului la finanţare, în contextul administrării riguroase a riscurilor privind stabilitatea financiară.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO