Burse - Fonduri mutuale

Nicio ofertă nu s-a depus pentru Oltchim în termenul limită. Doar un investitor a depus după termen, dar a fost respins

Nicio ofertă nu s-a depus pentru Oltchim în termenul...

Autor: Ştefan Stan

28.03.2014, 17:24 819
Nicio nu s-a arătat interesat de depunerea unei oferte pentru combinatul Olchim până vineri, la expirarea termenului limită, a anunţat compania.
 
 
Patru pşotenţiali investitori cumpăraseră caietul de sarcini pentru suma de 20.000 de euro, însă până la finalizarea termenului de depunerea ofertelor nua fost înregistrat nicio solicitare, conform sursei citate. "După expirarea termenului limită a fost depusă o ofertă din partea unui investitor, care nu a fost luată însă în considerare", se arată în anunţul Oltchim.
 
Combinatul chimic Oltchim (OLT), aflat în insolvenţă din ianuarie 2013, a înregistrat anul trecut pierderi cu 50% mai mici, de 285,08 mil. lei (64,5 mil. euro), ca urmare a reducerii semnificative a cheltuielilor financiare.
 
Cu toate acestea, combinatul a funcţionat la 20% din capacitate astfel că afacerile au fost de circa 500 milioane de lei, în scădere cu 35% faţă de anul 2012. Din activitatea de explorare, Oltchim a raportat pierderi cu 17,3% mai mici, de 276,79 milioane lei. Veniturile din exploatare au coborât cu 33,4%, la 497,74 milioane lei, iar cheltuielile au fost cu 28,4% mai mici, de 774,54 milioane lei.
Un grup de investitori, interesaţi de funcţionarea în sistem integrat a combinatului Oltchim cu rafinăria Arpechim, a solicitat un nou termen de 30 de zile, conform aceluiaşi comunicat de presă. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO