Burse - Fonduri mutuale

Nicuşor Dan, despre listarea bondurilor de 555 mil. lei ale Primăriei Municipiului Bucureşti: Sunt aici pentru a transmite un mesaj de deschidere şi colaborare cu piaţa financiară. Vom mai ieşi pe piaţă deoarece Bucureştiul are nevoie de investiţii

Nicuşor Dan, despre listarea bondurilor de 555 mil. lei...

Autor: Eduard Ivanovici

29.04.2022, 10:30 1122

Astăzi, obligaţiunile de 555 de milioane de lei ale Municipiului Bucureşti au intrat la tranzacţionare pe Piaţa Reglementată a Bursei. Bondurile vor fi tranzacţionate sub simbolul bursier PMB32, reprezentând a şasea emisiune de obligaţiuni a Municipiului Bucureşti.

„Am ţinut să fiu aici pentru a transmite un mesaj de deschidere şi colaborare din partea Municipiului Bucureşti către piaţa privată şi, în special, către piaţa financiară. Stabilizarea financiară a Primăriei Municipiului Bucureşti a fost unul dintre obiectivele principale cu care am început mandatul şi faptul că această emisiune a fost un succes confirmă că ne-am făcut treaba şi am recâştigat încrederea pieţei”, a declarat Nicuşor Dan, primarul Municipiului Bucureşti.

Obligaţiunile au fost oferite spre subscriere în cadrul unui plasament privat desfăşurat în luna aprilie, dobânda fiind de 7,33% pe an. Emisiunea va fi scadentă în aprilie 2032.

„Vreau să vă asigur că vom păstra aceeaşi linie de stabilitate financiară... Ne vom concentra pe acele priorităţi ale oraşului, pe ceea ce înseamnă infrastructura de transport, fie că asta înseamnă reabilitarea reţelei de tramvai, trenul metropolitan, managementul traficului sau semaforizarea inteligentă, fie că înseamnă reţeaua de termoficare sau acele investiţii urbane care schimbă faţa oraşului (...) O să mai ieşim pe piaţa pentru că Bucureştiul are nevoie de investiţii.”

 

Alte declaraţii:

 
  • Am fost între un ciclu de finanţare europeană 2014-2020, unde banii sunt pe sfârşite sau în curs de a fi cheltuiţi. Pe de-o parte, avem fondurile structurale 2021-2027. Pe cea mai mare parte din ele, ghidurile încă nu s-au scris. Avem şi PNRR-ul...
 
  • Pentru orice primărie este ideal să se finanţeze din fonduri europene, însă în măsura în care nu reuşeşte asta, cofinanţarea pentru fondurile europene este exclusă de la acea lege a plafoanelor care limitează posibilitatea primăriilor să se împrumute.
 
  • Avem o problemă structurală cu legea plafoanelor, care nu diferenţiază (...) Avem un uriaş deficit de finanţare care s-a acumulat şi, atât timp cât legea plafoanelor rămâne în forma actuală, nu ne punem problema să rambursăm, ci să rostogolim
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO