Burse - Fonduri mutuale

Nova Invest, unul dintre principalii acţionari ai Sibex, s-a retras din brokeraj din cauza pierderilor

01.08.2010, 23:10 56

Nova Invest Satu Mare s-a retras din activitatea de brokeraj,întrucât a înregistrat pierderi în ultimii doi ani, iar acţionariinu au vrut să participe cu bani pentru sprijinirea firmei, potrivitconducerii societăţii. "Aveam câteva mii de clienţi, dintre care200 erau activi. Majoritatea clienţilor şi-au mutat portofoliile lasucursala pe care IFB Finwest a deschis-o de curând în Satu Mare.La sfârşitul lunii iunie am cerut CNVM să ne retragă autorizaţia defuncţionare", a spus Petre Mureşan, preşedintele CA şi directorulgeneral al Nova Invest. El consideră că piaţa de capital dinRomânia este prea mică pentru câte case de brokeraj sunt active şifirmele mici nu au şanse să supravieţuiască, întrucât veniturileobţinute din activitatea de intermediere a tranzacţiilor la bursăsunt reduse. În primul semestru, Nova Invest s-a clasat pe locul 29din cei 68 de intermediari de la BVB, cu un rulaj de 65,8 milioanede lei şi o cotă de piaţă de 0,52%. Nova Invest este al treilea celmai mare acţionar al Sibex, cu o deţinere la finele anului trecutde 5,72%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Bankers Summit'24