Burse - Fonduri mutuale

Posibile modificări privind obligaţiunile municipale. Vicepreşedintele ASF, Gabriela Horga: ASF vizează participarea unui număr mai mare de investitori şi nu doar prin plasamente private

Gabriela Horga, vicepreşedinte ASF pentru piaţa de capital.

Gabriela Horga, vicepreşedinte ASF pentru piaţa de capital.

Autor: Eduard Ivanovici

06.03.2024, 07:00 153

„Va fi mult mai transparent întregul proces.“

Gabriela Horga, noul vicepreşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiare cu responsabilitate pe piaţa de capital, spune că autoritatea pregăteşte noi schimbări pentru emisiunile de obligaţiuni municipale. Astfel, mai mulţi investitori ar putea participa la astfel de finanţări, nu doar cei calificaţi şi exclusiv prin plasament privat, fiind vorba inclusiv de investitori de retail şi chiar locuitori ai oraşelor care intenţionează să se finanţeze.

„Săptămâna trecută am făcut o modificare legislativă care a fost transmisă către Ministerul de Finanţe, astfel încât să existe posibilitatea emiterii unui prospect spre aprobarea ASF şi investitorii de retail să poată investi în astfel de obligaţiuni pe viitor, ceea ce va duce nu numai la transparenţa ofertei, ci va duce la această comuniune între investitori şi proiectele locale“, a declarat Gabriela Horga.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO