Burse - Fonduri mutuale

Prima reacţie a unui şef al Fondului Proprietatea la listarea Hidroelectrica. Ilinca von Derenthall, FP: Pe termen lung, Hidro este o companie de avut în portofoliu, având o rentabilitate excepţională a dividendului. Dacă nu am fi fost satisfăcuţi de preţ, nu am fi vândut

Prima reacţie a unui şef al Fondului Proprietatea la...

Autor: Eduard Ivanovici

12.07.2023, 09:54 8502

Miercuri, 12 iulie 2023, Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, vine oficial la tranzacţionare la Bursa de Valori Bucureşti sub simbolul H2O, intrând de asemenea în componenţa indicelui de referinţă BET cu o valoare de piaţă anticipată de 47 de miliarde de lei, cea mai mare capitalizare a unei companii prezente pe piaţa locală de capital. Listarea are loc în urma unei oferte publice iniţiale (IPO) prin care acţionarul minoritar Fondul Proprietatea şi-a vândut integral pachetul de 19,94% la compania de stat.

„A fost din toate punctele de vedere un proiect naţional, nu numai din faptul că era ancorat în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Sunt convinsă că vor fi nişte prime zile de succes, probabil o să fie creşteri. O să vedem în ce măsură o să fie volatilitate şi din partea investitorilor de retail care îşi vor dori să marcheze din profituri. Sunt convinsă că, mai ales pe termen lung, Hidroelectrica va fi o companie de avut în portofoliu pentru că o să aibă o rentabilitate excepţională a dividendului”, spune Ilinca von Derenthall, preşedintele comitetului reprezentanţilor Fondului Proprietatea.

Reprezentanta FP a fost prezentă în cadrul conferinţei „H2O Day. Debutul Hidroelectrica la BVB după cel mai mare IPO din Europa din 2023” organizată de ZF cu ocazia listării pe piaţa locală de capital a celei mai profitabile companii din portofoliul statului român, fiind transmisă live pe zf.ro şi paginile de YouTube şi Facebook ale Ziarului Financiar.

 

Alte declaraţii:

 
  • Dacă nu am fi fost satisfăcuţi de preţ, nu am fi vândut. Este un preţ pe care l-am considerat realist la momentul respectiv, atingând două obiective. Un obiectiv este să creăm valoare pentru acţionarii actuali ai Fondului Proprietatea, ceea ce se întâmplă la acest preţ.
 
  • Avem acum o evaluare de piaţă pe care am negociat-o foarte dur şi strâns cu băncile care au condus oferta. În acelaşi timp, am atins un al doilea obiectiv foarte important, anume am avut investitori de foarte bună calitate. Nu este irelevant cui îi vinzi, atât din perspectiva acţionarului care rămâne listat la bursă, cât şi din perspectiva stabilităţii cursului în viitor.
 
  • După ce plătim costurile de tranzacţie, dividendele din vânzarea Hidroelectrica şi Enel vor fi distribuite integral acţionarilor. Convocatorul urmează cât de curând pentru că vom avea la sfârşitul verii o nouă adunare generală a acţionarilor.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO