Burse - Fonduri mutuale

Prime de paşte de 150 de lei pentru cei 2.300 de salariaţi de la Rulmenţi Bârlad

Autor: Mediafax

29.04.2013, 00:03 160

Cei 2.300 de salariaţi ai societăţii Rulmenţi Bârlad, cel mai mare agent economic din judeţul Vaslui, vor fi recompensaţi cu prime de 150 de lei cu ocazia sărbătorilor de Paşti, aproape aceeaşi sumă urmând să primească şi cei 620 salariaţi ai societăţii de furnizare a apei din judeţ. Vizaţi de acordarea primelor sunt şi cei aproximativ 250 de salariaţi ai Rulmenţi Bârlad care vor fi concediaţi de conducerea societăţii imediat după sărbătorile de Paşti.

„Consiliul de Administraţie al societăţii a hotărât să se acorde 15 tichete cadou, în valoare nominală de 10 lei, pentru toţi salariaţii fabricii. Suma acordată este la nivelul celei de anul trecut şi este acordată inclusiv pentru salariaţii care urmează să fie disponibilizaţi colectiv“, a declarat vineri directorul general al Rulmenţi Bârlad, Corneliu Pricope.

Compania face parte din grupul URB, deţinut de turcii de la Kombassan, şi a avut anul trecut afaceri de 233 milioane de lei şi un profit net de 18,6 mil. lei. Şi cei 620 de salariaţi ai societăţii Aquavas Vaslui, furnizorul de apă din cele patru oraşe ale judeţului Vaslui, vor primi tichete cadou în valoare de 140 de lei de fiecare salariat.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO