Burse - Fonduri mutuale

SEMINAR ZF: Bancherii de pe Wall Street vor să pună umărul la privatizări şi cred că pot să îi facă pe investitorii străini să iubească România. GALERIE FOTO

SEMINAR ZF: Bancherii de pe Wall Street vor să pună umărul la privatizări şi cred că pot să îi facă pe investitorii străini să iubească România. GALERIE FOTO

SEMINAR ZF

Autor: Roxana Pricop

24.02.2012, 00:07 986

Prin şeful Oficiului de Privatizări, Guvernul a anunţat un plan ambiţios de privatizări pentru 2012: vânzarea pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a câte 15% din acţiunile pe care le deţine la transportatorii naţionali deja listaţi Transelectrica şi Transgaz programată pentru a doua jumătate a lunii martie, respectiv finalul lunii aprilie, pentru ca în luna octombrie să urmeze vânzarea a câte 10% din Hidroelectrica şi Nuclearelectrica.

Pentru revânzarea a 9,84% din Petrom şi vânzarea a 15% din acţiunile Romgaz, Florin-Laurenţiu Vlădan, şeful Oficiului, nu a avansat un termen. Nu este însă prima dată când statul promite că vinde acţiuni la aceste companii, şi anul trecut statul s-a angajat să le listeze, însă procedurile au fost amânate, cu excepţia ofertei Petrom.

Despre cât de important este pentru economie, societate şi democraţie ca aceste companii de stat să fie listate la bursă a vorbit Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României, făcând la apel la faptul că prin transparenţa impusă de listarea la bursă are loc o responsabilizare a managementului.

"Guvernul şi-a anunţat la finele anului trecut decizia de vânzare a pachetelor minoritare ale statului la o serie de companii, proces foarte important şi pentru aceste companii, pentru îmbunătăţirea managementului, care va răspunde public, ceea ce este esenţial pentru economia de piaţă şi democraţie, pentru că fiecare trebuie să dea seama undeva. Punerea managementului acestor companii în faţa publicului prin intermediul bursei şi prin acei acţionari minoritari vor atrage investiţii străine. Nici nu-ţi dai seama când apare cercul virtuos."

Mugur Isărescu a mai vorbit şi de­spre cât de important este ca şi antreprenorii privaţi să vadă în Bursa de la Bucu­reşti o alternativă de finanţare şi a atras atenţia că sistemul fiscal nu încurajează transparenţa sau listarea la bursă, ci evaziunea.

"Este nevoie de îndrăzneală pentru a dezvolta piaţa de capital şi antreprenorii români trebuie să aibă curaj să accepte parteneri. Poate cândva voi scoate şi eu vinăria mea la bursă, poate voi contribui şi eu la dezvoltarea bursei şi voi găsi şi eu un partener pentru finanţare."

Reprezentanţii marilor grupuri financiare Goldman Sachs, JP Morgan, Citigroup şi Société Générale prezenţi joi la seminar au vorbit despre cât de important este ca ofertele publice de vânzare de acţiuni deţinute de stat să fie transparente şi că succesul acestora depinde de câştigarea încrederii investitorilor străini.

"Suntem foarte interesaţi să jucăm un rol important în procesul de privatizare din România şi sperăm să facem parte din acest proces. Pentru reuşita unei oferte publice, trebuie să ne asigurăm că piaţa românească este înţeleasă, oportunităţile de investiţii sunt bine înţelese, investitorii trebuie să înţeleagă de ce aleg România şi nu altă ţară", a spus Tom Attenborough, managing director, Capital Markets Origination la Citigroup.

Un mesaj similar a transmis şi Laurent Cassin, head of CEEMEA Equity Capital Markets la grupul francez Société Générale:

"Eu le-aş spune investitorilor că dacă îţi place Polonia, atunci vei iubi România. Nu preţul, ci cât de eficientă este o privatizare contează. Succesul unei privatizări înseamnă că a fost câştigată încrederea investitorilor care vor mai reveni să cumpere pachete suplimentare de acţiuni atunci când statul va încerca din nou să vândă acţiuni pe bursă."

Richard Cormack, şeful pieţelor emergente la banca americană de investiţii Goldman Sachs, a atras atenţia că factori importanţi în reuşita privatizărilor sunt calitatea activelor scoase la vânzare şi implicarea angajaţilor, stimularea acestora prin acţiuni la compania pentru care lucrează. Goldman Sachs a câştigat la începutul acestui an mandatul de intermediere pentru oferta publică iniţială a Romgaz, tranzacţie evaluată la circa 400 milioane de euro. Goldman va lucra la această ofertă împreună cu Erste-BCR şi Raiffeisen Capital & Invest­ment.

  • Lucian Anghel, preşedintele Bursei de Valori Bucureşti

"Avem o strategie ambiţioasă de a deveni lideri în Europa de Sud-Est, iar pentru ca acest obiectiv să devină realitate ofertele publice trebuie să se încheie cu succes. Aceste oferte sunt cruciale într-o economie care se bazează aproape exclusiv pe finanţare bancară. Dacă vom reuşi să încheiem cu succes ofertele, atunci ne putem gândi să atragem campioni naţionali pentru a se lista la bursă şi care să obţină astfel finanţare pentru a crea noi locuri de muncă şi pentru a contribui la creşterea economică."

  • Mugur Isărescu, guvernatorul BNR

"Sunt necesare o schimbare de mentalitate şi o dezvoltare a spiritului antreprenorial în România. Antreprenorii români trebuie să iasă din cultura paternalistă, care nu este neapărat tipic românească, unii vor să conducă tot de dimineaţă până seara. Este nevoie de îndrăzneală pentru a dezvolta piaţa de capital. Poate cândva voi scoate şi eu vinăria mea la bursă, poate voi contribui şi eu la dezvoltarea bursei şi voi găsi şi eu un partener pentru finanţare."

  • Gabriela Anghelache, preşedintele Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM)

"Succesul ofertelor publice depinde de implicarea tuturor instituţiilor responsabile. Comisia va acorda tot sprijinul pentru reuşita ofertelor şi vom încerca să scurtăm perioada de autorizaţie a documentaţiei de ofertă de la zece zile lucrătoare la un interval cuprins între două şi cinci zile. De asemenea, pentru a veni în sprijinul investitorilor, încercăm să venim cu o soluţie prin care investitorul să nu imobilizeze întreaga sumă într-o ofertă şi ca intermediarul să preia obligaţia decontării."

  • Adriana Tănăsoiu, directorul general al Depozitarului Central

"Depozitarul Central îşi propune să facă noi paşi în transformarea Bucureştiului într-un centru financiar regional prin decontarea tranzacţiilor de tip turnaround, care să faciliteze accesul investitorilor şi brokerilor străini care nu sunt încă prezenţi pe piaţa din România. Mai pregătim practici de piaţă pentru evenimentele corporative, care vor uşura participarea investitorilor la adunările generale ale acţionarilor şi vor reduce timpul de comunicare şi riscurile."

  • Karoly Borbely, secretar de stat MECMA

"România are nevoie de stabilitate economică şi politică, iar la ultima întâlnire, reprezentanţii FMI au apreciat că România şi-a respectat angajamentele în această perioadă grea. Avem nevoie de credibilitate pe pieţele financiare pentru reuşita privatizărilor. Oferta de vânzare a 9,84% din acţiunile pe care Ministerul Economiei le deţine la Petrom nu a fost un eşec, mesajele pe care le-am primit de la băncile de investiţii au fost pozitive."

  • Tom Attenborough, managing director, Capital Markets Origination la Citigroup

"Suntem foarte interesaţi să jucăm un rol important în procesul de privatizare din România şi sperăm să facem parte din acest proces. Este foarte important pentru stat să promoveze dezvoltarea pieţei de capital pentru că doar astfel poate fi creată o cultură a capitalismului. Atunci când are loc o privatizare, trebuie să ne asigurăm că piaţa pe care are loc este competitivă, este asigurată transparenţa, iar nivelul de încredere al investitorilor este consolidat."

  • Laurent Cassin, head of CEEMEA Equity Capital Markets la Société Générale

" Eu le-aş spune investitorilor că dacă îţi place Polonia, atunci vei iubi România. Sunt foarte mulţi oameni inteligenţi în România şi cred că următorul Facebook poate fi inventat în România şi listat la Bursa din Bucureşti. Suntem hotărâţi să lucrăm şi să contribuim la creşterea economică a României. Deşi agendele guvernelor din Europa Centrală şi de Est sunt diferite, ceea ce asigură succesul unei privatizări este preţul. Dar preţul nu înseamnă valoare, ci este raportul dintre cerere şi ofertă."

  • Florin-Laurenţiu Vlădan, şeful Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI)

"Avem un program ambiţios de privatizări prin care vrem să vindem pachete minoritare şi majoritare de acţiuni la companiile de stat. Prima ofertă va avea loc la Transelectrica. Luni, 27 februarie, vom începe roadshow-ul de promovare a ofertei la Varşovia, Frankfurt, Stockholm, Tallinn şi în final la Londra. Perioada de subscriere la ofertă va începe în a doua jumătate a lunii martie. A doua ofertă de privatizare este cea de la Transgaz care va începe la finele lunii aprilie."

  • Richard Cormack, şeful pieţelor emergente, inclusiv CEE, CIS, Turcia şi MENA la Goldman Sachs

"Unii investitori pot considera că a investi pe bursa de la Bucureşti este mai dificil decât pe alte burse din regiune din cauza lichidităţii mici, însă investitorii pot găsi în România oportunităţi interesante şi active bune în care să îşi plaseze lichidităţile. Un factor important în reuşita privatizărilor este implicarea angajaţilor şi stimularea acestora prin acţiuni la compania pentru care lucrează."

  • Paul Mihailovitch, head of ECM Emerging Europe la banca americană de investiţii JP Morgan

"Pentru a fi de succes, ofertele publice trebuie să fie transparente, iar pentru a atrage o gamă largă de investitori, trebuie să existe active bune de vânzare şi o tradiţie bună în privatizări a respectivei ţări, iar România dispune de resurse importante şi de active interesante pentru investitori. Trebuie însă adăugat că o singură tranzacţie, în care este forţată mâna investitorilor, nu este suficientă. Atunci când se face o privatizare, se vinde o tradiţie, nu o singură tranzacţie."

AFACERI DE LA ZERO