Burse - Fonduri mutuale

SIF Transilvania reintră în cursa pentru Oltchim, dar cere combinatul la pachet cu Arpechim

Mihai Fercală, director general al SIF Transilvania: Finanţarea achiziţiei Oltchim s-ar face din surse externe, cu fonduri atrase de la bănci din UE.

Mihai Fercală, director general al SIF Transilvania: Finanţarea achiziţiei Oltchim s-ar face din surse externe, cu fonduri atrase de la bănci din UE.

Autor: Radu Bostan

05.10.2015, 00:08 2381

SIF Transilvania (simbol bursier SIF3) este interesată să cumpere combinatul chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea (OLT), dar numai cu condiţia preluării „la pachet“ şi a rafinăriei Arpechim Piteşti, care aparţine OMV Petrom (SNP) şi urmează să fie demolată.

Societatea de investiţii cu active în gestiune de 1,1 mi­liarde de lei a cumpărat anul trecut caietul de sarcini pentru vânzarea Oltchim, combinat aflat în insolvenţă din ianuarie 2013. Tranzacţia s-a blocat însă din cauza unor „conjuncturi geopolitice nefavorabile“ şi pentru că statul nu a putut garanta că privatizarea combinatului va include şi rafinăria, spune pentru ZF Mihai Fercală, directorul general al SIF Transilvania.

După ce Oltchim a fost iertat de datorii de circa două miliarde de lei odată cu aprobarea planului de reorganizare, SIF-ul a reluat analiza în vederea unei posibile achiziţii. Combinatul a rămas cu datorii pre-insolvenţă de circa un miliard de lei.

„Analizăm reluarea procesului de achiziţionare a Oltchim de către SIF Transilvania Project Management Company, condiţionat de obţinerea rafinăriei. Finanţarea operaţiunii s-ar face din surse externe - bănci din UE, dar tot cu condiţia prealabilă că la pachetul achiziţionat intră şi Arpechim, fără de care afacerea Oltchim nu este viabilă şi nici rentabilă“, a spus Fercală pentru ZF.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO