Burse - Fonduri mutuale

Surpriză: evoMAG renunţă la achiziţia Elefant Online

Surpriză: evoMAG renunţă la achiziţia Elefant Online

Autor: Liviu Popescu

13.11.2023, 18:34 2625

Retailerul online Elefant, cu obligaţiuni listate la Bursa de Valori Bucureşti, a anunţat că acţionarii societăţii au renunţat la perfectarea tranzacţiei prin care Evolution Prest Systems SRL – la care antreprenorul Mihai Ispas Pătraşcu, fondator şi CEO al evoMAG are 64%, urma să dobândească un pachet de acţiuni reprezentând 68,4% din capitalul social companiei. 

Preluare a fost anunţată în luna mai a acestui an când Elefant a anunţat că doi dintre acţionarii săi, Millennium Gold Resources Limited şi Catalyst Romania SCA SICAR, au semnat un contract prin care îşi cesionează participaţiile de 58,84% şi de 9,62% din capitalul social, adică 44 de milioane de acţiuni, către Evolution Prest Systems.

Potrivit informaţiilor de pe platforma termene.ro, Evolution Prest Systems este controlată în proporţie de 63,63% de Mihai Ispas Pătraşcu, fondator şi CEO al evoMAG, unul dintre cele mai mari magazine online din România. Catalyst Romania FUND II este un alt acţionar cu 26,22%.

“Elefant Online S.A. informează investitorii cu privire la renunţarea de către acţionarii societăţii la perfectarea tranzacţiei prin care Evolution Prest Systems SRL urma să dobândească un pachet de acţiuni reprezentând 68,4561% din capitalul social al Elefant Online S.A. În continuare, acţionarii Elefant Online S.A. vor asigura suportul necesar pentru derularea în mod optim a activităţii comerciale din cadrul societăţii”, se arată în raportul publicat luni seară la Bursa de Valori. Obligaţiunile ELF26 a încheiat luni seară la 78,5% comparativ cu preţul de debut de 100%. În ultima săptămână lichiditatatea pe aceste instrumente a fost de 117.000 de lei.

Millennium Gold Resources Limited este un offshore din Cipru, activ în România prin intermediul mai multor societăţi şi este controlat de Ion Sturza, fost premier al Republicii Moldova şi cel care în 2010 lansa retailerul Elefant pe piaţă.

Pe de altă parte, Grupul Catalyst este activ în România prin intermediul mai multor societăţi cu activităţi în principal în domeniul IT. Este primul fond de investiţii în startupuri tech din România, susţinut de 3TS Capital.

Elefant a realizat în noiembrie 2021 un plasament privat de obligaţiuni în valoare de circa 17,5 mil. lei, la o rată anuală fixă a cuponului (dobânda) de 9%, plătibilă semestrial. Aceasta a fost a doua emisiune de obligaţiuni a retailerului, după cea de 7,7 mil. lei din 2018 care a ajuns la scadenţă.

Elefant a cochetat şi cu listarea de acţiuni la Bursa de la Bucureşti, însă în octombrie 2021 Ion Sturza declara pentru ZF că, desi a analizat şi analizează în continuare listarea, compania are şi alte opţiuni pe masă – oferte de la investitori, de la parteneri sau de la bănci.

Compania a încheiat primul semestru cu afaceri de 53 mil. lei, comparativ cu 95 mil. lei în aceeaşi perioadă din 2022, în timp ce pierderile au rămas la aceeaşi valoare, de 11 mil. lei, potrivit raportului semestrial. Cheltuielile de exploatare s-au redus de la 104 mil. lei la 62 mil. lei.

 

“Scăderea cifrei de afacere este determinată de mai mulţi factori nefavorabili ca: - ajustarea preferinţelor de achiziţie a clienţilor dinspre vânzările online spre offline ca urmare a eliminării restricţiilor cauzate de pandemia COVID-19; - diminuare puterii de cumpărare a clienţilor ca urmare a efectelor cumulate de creştere preţurilor la produsele de bază şi a conflictului din Ucraina; - anumite categorii de produse au trecut de la vânzarea din stocul propriu la vânzarea în regim marketplace (parfumuri, produse pentru casa, electronice); - închiderea punctelor de livrare (pick-up point-urile)”, se arată în raportul semestrial.

Elefant menţionează că în primele 6 luni 2023 volumul de comenzi a scăzut faţă de perioada similară a anului 2023 cu 26%. Din punctul de vedere al valorii medii per comandă, evoluţia acesteia este legată inclusiv de portofoliul de categorii. “Astfel, în primele 6 luni 2023, valoarea medie a comenzii a fost de 118 lei în scădere cu 16% faţă de perioada similară a anului precedent”.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO