Burse - Fonduri mutuale

TeraPlast Bistriţa primeşte 5,5 mil. lei prin PNRR pentru construirea unei noi centrale fotovoltaice

TeraPlast Bistriţa primeşte 5,5 mil. lei prin PNRR...

Autor: Eduard Ivanovici

28.08.2023, 18:07 668

Producătorul de materiale de construcţii TeraPlast Bistriţa (TRP) a semnat contractul de finanţare pentru un sprijin financiar de circa 5,5 milioane lei prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) pentru dezvoltarea unei centrale fotovoltaice noi în cadrul Parcului Industrial din Sărăţel, judeţul Bistriţa-Năsăud. Finanţarea nerambursabilă, aprobată conform solicitării, va acoperi circa un sfert din investiţia totală a companiei în acest proiect, al cărui buget ajunge la 22,6 milioane de lei.

Noua centrală fotovoltaică este proiectată la o putere de aproximativ 4,56 MWp, respectiv o putere produsă (din invertoare) de circa 3,81 MW şi face parte din strategia de dezvoltare durabilă a TeraPlast, care include şi creşterea independenţei energetice din surse regenerabile, scriu reprezentanţii companiei într-un raport publicat la Bursă.

Primul pas în începerea proiectului, în urma semnării contractului de finanţare, este publicarea unei proceduri competitive pentru atribuirea unui singur contract de furnizare pentru realizarea obiectivului proiectului.

Obiectivul general unic al proiectului este „instalarea unei capacităţi noi de producere a energiei din surse regenerabile de energie solară în scopul autoconsumului, cu instalaţie de stocare integrată, în Regiunea de dezvoltare Nord-Vest a României, judeţul Bistriţa-Năsăud, în sat Sărăţel, Comuna Şieu-Măgheruş"; iar obiectivul specific al proiectului este instalarea unei capacităţi noi de cca 3.81 MW (puterea totală instalată a panourilor va fi de 4.561,90 kWp, iar puterea totală instalată a invertoarelor va fi de 3.806,00 kW) de producere a energiei din surse regenerabile de energie solară în scopul autoconsumului, cu instalaţie integrată de stocare de capacitate de 920 kW (asigurând o capacitate de stocare a energiei electrice produse la puterea nominală a centralei (3806 kW) de circa 14,5 minute), în Regiunea de dezvoltare Nord-Vest a României, judeţul Bistriţa-Năsăud, în sat Sărăţel, Comuna Şieu-Măgheruş, se arată într-un comunicat.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO