Burse - Fonduri mutuale

ZF Deschiderea de Astăzi. Lichiditatea bursieră începe să-şi revină. Milan Pruşan, NN Investment Partners: Este un semn bun mai ales că am privit cu o oarecare îngrijorare începutul de lună

Emisiunea ZF Deschiderea de Astăzi. Zilnic de la 9.30 pe zf.ro şi facebook/zf

Autor: Liviu Popescu

27.10.2020, 16:30 138

Cu tranzacţii de circa 72 de milioane de lei în prima şedinţă a săptămânii, adică o lichiditate aproape dublă faţă de şedinţa precedentă, fiind atunci cea mai ridicată de la jumătatea lunii încoace, la bursa de la Bucureşti revin investitorii.

„Este un semn bun“, spune în cadrul emisiunii ZF Deschiderea de Astăzi cel care administrează cel mai mare fond de acţiuni din România. „Am privit cu o oarecare îngrijorare începutul lunii octombrie, mai ales după o lună septembrie relativ bună ca volume, dar şi  ca interes al investitorilor la bursă, întrucât vo­lumele au fost reduse, ceea ce nu era un semnal pozitiv pentru o piaţă emergentă pre­cum tocmai a devenit cea românească“, spune Milan Pruşan, managing director al NN Investment Partners, administrator de investiţii cu active de 2,4 mld. lei.

Sub administrarea NN Investment Partners se află NN International Romanian Equity, cel mai mare fond local de acţiuni, cu active de 742 mil. lei şi circa 4.000 de investitori.

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO