Business Construct

Compania care administrează Sun Plaza, marjă de profit de 66% în 2017

Proprietarii mallului Sun Plaza – austriecii de la S Immo – au finalizat, la începutul acestui an, extinderea cu 11.000 de metri pătraţi a centrului comercial, o investiţie totală de 30 mil. euro

Proprietarii mallului Sun Plaza – austriecii de la S Immo – au finalizat, la începutul acestui an, extinderea cu 11.000 de metri pătraţi a centrului comercial, o investiţie totală de 30 mil. euro

Autor: Alina-Elena Vasiliu

12.06.2018, 00:05 632

Compania care administrează centrul comercial Sun Plaza din zona de sud a Bucureştiului şi-a majorat cifra de afaceri cu 7% anul trecut, ajungând la 78,5 mil. lei, potrivit datelor publicate pe site-ul Ministe­rului de Finanţe. Profitul a fost mai mult decât dublu faţă de anul anterior, astfel că marja de profit a companiei Societate Dez­voltare Comercial Sudului a fost de 66%.

Marja de profit este totuşi la jumătate faţă de cea înregistrată în 2015, când compania a avut un profit mai mare decât cifra de afaceri. Cifra raportată la Ministerul de Finanţe reprezintă veniturile din chirii ale companiei, adică valoarea totală a chiriilor plătite de retailerii care au spaţii în centrul comercial Sun Plaza, de la Piaţa Sudului.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO