Business Construct

Declinul încă îşi arată colţii

Declinul încă îşi arată colţii

Iulian Mangalagiu, directorul general al Ceramica Iaşi: Piaţa de cărămizi a anului 2011 a avut o evoluţie atipică faţă de anii anteriori.

Autor: Andreea Mioara Neferu

26.04.2012, 00:08 366

"Piaţa de cărămizi a anului 2011 a avut o evoluţie atipică faţă de anii anteriori. Dacă începutul de an părea să fie nefavorabil construcţiilor, sezonalitatea s-a mutat vizibil în a doua jumătate a anului, iar piaţa a început să se dezmor­ţească puţin câte puţin", spune Iulian Man­galagiu, directorul general al Ceramica Iaşi, unul dintre cei mai importanţi jucători de pe piaţa locală a cărămizilor.

Evoluţia construcţiei de locuinţe a de­monstrat că 2011 a fost al treilea an de declin: anul trecut au fost construite circa 44.456 de locuinţe, faţă de 48.812 în 2010, potrivit datelor de la Statistică.

Estimările privind piaţa de cărămizi în 2012 indică o oprire a scăderii accen­tua­te şi o evoluţie între -5% şi 5%, în func­ţie şi de "veştile economice şi politice, pozitive sau negative", spune Mangalagiu.

Ceramica Iaşi şi-a majorat uşor afacerile anul trecut, de la 65 de milioane de lei (15,4 mil. euro) în 2010 la 65,6 milioane de lei (15,5 mil. euro). Pentru anul 2012, reprezentantul companiei spune că este încă prematur să avanseze o estimare a dimensiunilor businessului, în situaţia în care ultimii ani de criză au adus "surprize şi fluctuaţii" pentru întreaga piaţă a materialelor de zidărie.

Compania se concentrează în prezent pe dezvoltarea activităţii în regiunile Muntenia, Dobrogea, Oltenia şi Transilvania, care au generat circa jumătate din vânzările Ceramica Iaşi anul trecut. "Ţi­nând cont de recensământul în­che­iat în 2011, putem observa că piaţa din zona Moldovei, în care noi suntem preponderent activi, are de suferit din cauza migrării populaţiei. Acest fapt va influenţa dezvoltarea pieţei moldovene, situând-o sub nivelul evoluţiei pieţei naţionale de cărămidă", spune Mangalagiu.

Compania din Iaşi, evaluată la circa 19,1 milioane de euro, este listată pe piaţa Rasdaq a BVB, iar fondul de investiţii Advent International controlează 84,9% din acţiunile Ceramica, conform celor mai recente raportări remise bursei.

Capacitatea totală de producţie de materiale de zidărie depăşeşte în acest moment cu 50% cererea existentă, determinând o competiţie puternică pe piaţă şi punând în pericol supravieţuirea unora dintre producători. "Pentru a fi sustenabilă din punctul de vedere al pieţei, o nouă capacitate de producţie s-ar putea construi abia în 2020, moment în care cererea va reuşi să acopere întreaga capacitate de producţie", spune Mangalagiu.

Cu toate acestea, producătorul austriac de materiale de construcţii Wienerberger a închiriat recent 41 de hectare de teren în satul Războieni, judeţul Iaşi, unde intenţionează să construiască a patra sa fabrică de cărămizi de pe piaţa locală.

După ce va termina construcţia fabricii, în valoare de 22 mil. euro, Wienerberger va angaja circa 400 de oameni pentru noua unitate. Fabrica va fi şi prima din estul ţării a producătorului, în condi­ţiile în care până acum s-a concentrat pe vestul şi sudul ţării, unde Wienerberger de­ţine fabrici în Gura Ocniţei, judeţul Dâm­boviţa, Sibiu şi Triţenii de Jos, jude­ţul Cluj. Wienerberger a înregistrat în 2010 prin intermediul firmei Wienerberger Sisteme de Cără­mizi afaceri de 117,9 mil. lei (28 mi. euro). Compania nu a anunţat încă rezultatele financiare pe 2011.

Pe piaţa de cărămizi mai activează şi alţi jucători, precum Cemacon Zalău.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO