Business Construct

Firmele lui Umbrărescu sunt oficial responsabile şi de ultimele trei loturi din autostrada Moldovei, de la Bacău la Paşcani. Astăzi s-au semnat contractele cu CNAIR

Firmele lui Umbrărescu sunt oficial responsabile şi de...

Autor: Alina-Elena Vasiliu

15.02.2023, 15:25 1865

CNAIR a semnat miercuri, pe 15 februarie 2023, contractele de execuţie pentru ultimele trei loturi ale autostrăzii Moldovei care rămăseseră necontractate. Este vorba despre loturile dintre Bacău şi Paşcani, care vor fi construite de asocierea Spedition UMB – SA&PE Construct – Tehnostrade, formată din companii deţinute de antreprenorul Dorinel Umbrărescu. Valoarea totală a contractelor este de 4,68 miliarde de lei, iar sursa de finanţare o reprezintă Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

Traseul celor trei loturi contractate miercuri are o lungime totală de 77,4 kilometri, iar durata fiecărui contract este de 150 de luni, din care 30 de luni sunt dedicate perioadei de execuţie a lucrărilor şi 120 de luni – perioadei de garanţie a lucrărilor, potrivit anunţului publicat pe site-ul CNAIR.

Practic, în acest moment, firmele lui Umbrărescu sunt responsabile de zece din cele treisprezece loturi pe care autostrada Moldovei le va avea în total, deci tot traseul de la Buzău la Paşcani.

Cele trei companii ale lui Dorinel Umbrărescu au deja experienţă în domeniul infrastructurii, Dorinel Umbrărescu fiind, de altfel, cel mai mare constructor de pe piaţa locală cu firma Spedition UMB, care a realizat afaceri de 1,3 miliarde de lei în 2021. Cel mai important proiect din portofoliul firmelor lui Umbrărescu până acum este autostrada Braşov - Târgu-Mureş - Cluj - Oradea, unde Spedition UMB este responsabilă de câteva tronsoane.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO