♦ Florin Pogonaru, AOAR: Mediul de afaceri ar trebui implicat în elaborarea proiectelor ♦ Banii nu ar trebui să vină sub formă de granturi, ci sub formă de instrumente financiare, aşa cum atrag şi polonezii sau cehii banii europeni.
Guvernul, împreună cu preşedintele României Klaus Iohannis, a lansat, în plină campanie electorală, Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNNR), un program de 30 mld. euro pentru investiţii, care va trebui aprobat de Comisia Europeană în primăvara lui 2021. Programul este în acest moment în dezbatere publică.
Florin Pogonaru, preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri Români (AOAR), a spus, pentru ZF, că este nevoie ca mediul de afaceri să fie implicat în elaborarea proiectelor din PNRR, în condiţiile în care autorităţile europene sunt de părere că sectoarele publice din economiile emergente nu au capacitatea de a dubla investiţiile publice într-un timp atât de scurt.