Business Hi-Tech

Afacerile dezvoltatorului local de jocuri video Amber s-au apropiat de 60 mil. lei în 2019, cel mai bun rezultat din istoria companiei. Serviciile de full game development, motorul principal de creştere

Afacerile dezvoltatorului local de jocuri video Amber...

Autor: Cristina Bellu

29.06.2020, 09:49 274

Dezvoltatorul român de jocuri video Amber a raportat afaceri de 57,8 mil. lei (13,6 mil. dolari) în 2019, cel mai bun rezultat înregistrat de companie până acum, şi o marjă de profit de 12%. Motorul principal de creştere l-a reprezentat segmentul de servicii de full game development, unde s-a înregistrat un avans de 300% faţă de anul precedent, evoluţie care este aşteptată să continue puternic şi în acest an.

“Dezvoltarea unei reţele internaţionale de studiouri specializate pe diverse competenţe şi focus-ul pe full development s-au dovedit a fi direcţii strategice profitabile pentru Amber”, transmite Mihai Pohonţu, CEO al Amber.

Compania a inaugurat în luna februarie un studio în Guadalajara (Mexic) specializat pe servicii de game development, cu un focus iniţial pe testare (QA) şi artă, acesta fiind al cincilea centru al companiei, după cel deschis anul trecut la Botoşani, şi care numără în prezent peste 30 de testeri şi test leaders.

“În ultimul an am deschis două noi sedii, în Botoşani şi în Guadalajara, Mexic, şi am integrat în Amber un studio independent local, Scorpius Games. Expansiunea agenţiei va continua în ritm accelerat în perioada următoare”, adaugă Mihai Pohonţu

În ultimul an şi jumătate, Amber s-a concentrat pe creşterea expertizei de dezvoltare pe noi platforme, această direcţie concretizându-se în primăvara acestui an prin fuziunea cu echipa Scorpius. În prezent, echipa lucrează la finalizarea jocului PositronX, un shooter First Person care poate fi rejucat la infinit, ce oferă jucătorilor un gameplay rapid şi posibilitatea de a aborda fiecare nivel într-un mod creativ. Jocul este disponibil pe Steam prin Early Access iar lansarea oficială va avea loc în toamna acestui an. În paralel, echipa a început dezvoltarea unui concept original pentru PC şi console şi testează câteva prototipuri de jocuri pentru mobile.

Odată cu creşterea businessului în zona de full game development, s-a mărit şi aria de competenţe pe care Amber le caută în pieţele în care este prezentă. Pentru studioul din Bucureşti, Amber a deschis poziţii pentru Console Game Testers, Art Diretors, PC / Console Game Producers, PC / Console Programmers sau Game Economy Designers. Studioul din Botoşani este în căutare de Junior Game Testers iar în cel din Mexic are nevoie de talent în zona de artă 2D, animaţie 3D şi producţie.

În Amber lucrează peste 500 de specialişti, iar compania se aşteaptă să depăşească 600 până la finalul anului.

“Începând din martie 2020, întreaga echipă Amber îşi desfăşoară activitatea de acasă în sistem remote work. Abilitatea de a livra rezultate excepţionale către partenerii noştri în aceste condiţii a făcut ca toate liniile noastre de business - Full Game Development, Live Operations, Custom Development (Engineering, Art, Design), Development Support (Quality Assurance, Customer Support) - să continue să crească în această perioadă”, a mai adăugat Mihai Pohonţu.

Înfiinţată în 2013, Amber este o agenţie creativă structurată ca o reţea de studiouri, specializate în strategii de lansare paralele pe mai multe platforme, optimizare a experienţei utilizatorilor, design de monetizare, data science şi live operations, oferind o paletă largă de soluţii de dezvoltare de software ce include livrarea de produse complete, co-dezvoltare, conversie de platforme şi servicii de suport.

Printre cele mai cunoscute companii de gaming cu care Amber a lucrat sau încă lucrează se numără Disney, Epic Games, Scopely, NBC Universal, Kixeye, Glu, Kabam, Paradox şi That Game Company.

Amber are sediul central în Bucureşti şi birouri în Botoşani, San Francisco, Los Angeles şi Guadalajara.


 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO