Business Hi-Tech

Aplicaţia Voyo.ro, care oferă acces la filme, seriale şi emisiuni TV, disponibilă pe televizoarele Samsung SMART TV

Aplicaţia Voyo.ro, care oferă acces la filme, seriale şi emisiuni TV, disponibilă pe televizoarele Samsung SMART TV

Autor: Adrian Seceleanu

19.09.2012, 13:57 1109

Aplicaţia Voyo.ro, care le oferă utilizatorilor acces la la filme, seriale şi emisiuni TV, a devenit disponibilă din luna septembrie pe televizoarele Samsung SMART TV, au anunţat companiile Samsung Electronics şi Central European Media Enterprises (CME).

"În urma parteneriatului dintre cele două companii, anunţat în luna februarie a acestui an, utilizatorii vor avea acces la un serviciu premium, ce pune la dispoziţie sute de titluri de filme de succes, seriale sau emisiuni disponibile în cadrul abonamentului Voyo.ro. Samsung este primul producator ce oferă în România aplicaţii locale pentru servicii video-on-demand pe televizoarele sale inteligente. Aplicaţia Voyo.ro funcţionează cu ajutorul unei conexiuni la Internet, pe baza serviciilor video-on-demand. Aplicaţia Voyo.ro pentru Samsung SMART TV se instalează automat printr-un update al interfeţei de utilizator, iniţializat în mod automat atunci când televizorul este conectat la Internet şi este accesată interfaţa Smart Hub", au precizat reprezentanţii companiilor.

"Lansarea aplicaţiei Voyo.ro reprezintă un pas foarte important pentru noi, în angajamentul nostru de a aduce din ce în ce mai mult conţinut localizat relevant pentru utilizatorii din România pe platforma SMART TV," a declarat Ana Maria Păsculescu, Product Manager AV în cadrul Samsung Electronics România. "Televizorul este, în primul rând, principala unealtă de divertisment din căminele noastre, iar tehnologia SMART TV revoluţionează modul în care accesăm şi interacţionăm cu acest conţinut. Voyo.ro oferă utilizatorilor de SMART TV o modalitate mult mai comodă de a viziona oricând un conţinut extrem de divers, de înaltă calitate, direct pe ecranul televizorului, doar cu ajutorul unei conexiuni la Internet."

"Parte a grupului ProTV, Voyo Gândeşte liber! lansează acest parteneriat cu liderul pieţei connected TV din România, Samsung. Suntem bucuroşi să le spunem clienţilor noştri Let's Voyo! din Samsung Smart Hub", a declarat Costi Mocanu, Senior Vice-President Head of Voyo.

Biblioteca de titluri din cadrul Voyo.ro include peste 500 de filme, seriale, emisiuni, evenimente sportive sau concerte. În plus, utilizatorii vor putea urmări în avans faţă de difuzarea la televizor producţiile locale ProTV sau seriale româneşti in sistem simulcast si catch-up. Biblioteca este îmbogăţită în mod constant cu nou conţinut, iar pâna la finalul anului 2012, oferta este aşteptată să crească la peste 1000 de titluri.

Serviciul Voyo.ro este disponibil atât pe televizoarele, cât şi pe dispozitivele Blu-ray şi Home-cinema Smart, Seriile 2011 şi 2012.

Abonamentul la serviciile Voyo are o valoare de 3,72 euro pe lună (TVA inclusă). Voyo.ro oferă acces la o parte din conţinut şi în sistem pay-per-view.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO