Business Hi-Tech

Aurel Neţin, Lenovo: "Ne mai trebuie un an doi pentru a ajunge la succesul din 2008"

Autor: Adrian Voicu, Alexandru Matei

19.10.2011, 10:43 200

"Ne mai trebuie un an doi pentru a ajunge la succesul din 2008", a declarat Aurel Neţin, General Manager Lenovo România, Bulgaria şi Republica Moldova, în a doua zi a forumului ZF Digital 11, organizat de Ziarul Financiar. Neţin consideră că dacă în 2008 piaţa de PC-uri era de un milion de unităţi, acum aceasta se ridică la 700.000.

Acesta a menţionat că se aşteaptă la o creştere de 20% a pieţei PC-urilor. Dacă ne uităm în regiune la trimestrul trecut, doar România şi Serbia au avut creştere.

În opinia lui Neţin, pentru a supravieţui pe piaţă este esenţială inovaţia.

Achiziţia IBM a adus companiei Lenovo o creştere a numărului de patente cu 25%, crescând de asemenea şi numărul de inovaţii ale companiei.

Întrebat despre PC-ul viitorului, Neţin îşi aminteşte de o discuţie cu un coleg care i-a spus că dacă s-ar fi creat calculatorul perfect, "nu am fi avut de lucru".

Produsele de business au o durată de viaţă de 12-18 luni, în timp ce produsele consumer au o rată de schimbare de doar 3-6 luni.

PC-urile nu vor dispărea, este de părere Neţin. "Piaţa mondială este estimată să crească în 2013 şi 2014. Tabletele nu înlocuiesc un calculator. Va exista cel puţin un calculator secundar, pentru sharing, dar şi pentru a consuma conţinut", a spus Neţin.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Bankers Summit'24