Business Hi-Tech

Camera digitala: Dumneavoastra apasati pe buton, ea se ocupa de restul

06.10.2004, 00:00 23



Vi s-a intamplat macar o data sa reveniti din concediu cu un film foto aproape terminat, dar dupa care a trebuit apoi sa mai asteptati ceva timp pana la urmatoarea ocazie de a face si ultimele poze, ca sa-l puteti developa? Mie mi s-a intamplat. In plus, recunosc si ca sunt cam lenes si uneori imi ia chiar cateva luni pana cand reusesc sa ajung la un laborator foto... Poate ca e nevoie de o schimbare.



Daca acest scenariu va suna cunoscut, inseamna ca v-ati pus macar o data problema trecerii de la fotografia clasica la cea digitala. Compania producatoare de echipamente IT Hewlett-Packard Romania a facut chiar un pic mai mult de-atat si, sub sloganul "Un stil de viata digital", si-a prezentat saptamana trecuta noua serie de echipamente electronice pentru aceasta toamna.



Noile produse HP au drept caracteristica principala fotografia digitala, spun oficialii companiei. Incepand cu captarea ei, prelucrarea prin functii software avansate, distributia intre mai multi utilizatori si terminand cu imprimarea fotografiei, producatorul a acoperit intreaga gama de servicii digitale prin noile imprimante, scannere si camere digitale intrate pe piata autohtona.



Pe langa dezvoltarea de software-uri speciale pentru retusarea fotografiilor digitale, instalate in camerele foto (spre exemplu, tehnologiile Real Life), compania a anuntat si diversificarea modalitatilor de conectare intre echipamentele sale, gama de tehnologii cuprinzand clasicul USB prin cablu, dar si undele radio (Bluetooth si Wireless LAN) sau placa de retea.





Imaginea viitorului va fi digitala sau nu va fi deloc



Asa cum computerul a schimbat pentru totdeauna felul in care oamenii redacteaza documente (masina de scris mai are loc astazi poate doar in muzee), la fel fotografia digitala va schimba in anii urmatori obiceiurile consumatorilor individuali, imaginile pe film urmand sa detina o pondere tot mai scazuta din total, spun specialistii. Desi filmul foto ramane destul de folosit in unele domenii (spre exemplu, fotografii profesionisti par a nu aprecia foarte tare caracteristicile tehnice ale aparatelor digitale), totusi publicul larg trece masiv la digital. si este si firesc sa fie asa. Camera digitala nu are film ci un card de memorie, mult mai putin expus la accidente (nu se poate agata, nu se poate voala). In plus, pe cardul de memorie intra de obicei mult mai multe poze decat pe filmul foto.



Printre noutatile pregatite de HP in aceasta toamna se numara camerele foto digitale M307 si M407, recomandate utilizatorilor care se initiaza in fotografia digitala, spun oficialii companiei. Aparatele au meniuri Help detaliate care explica functiile de baza ale camerei, pot inregistra si videoclipuri si se pot conecta pentru tiparirea pozelor direct la imprimanta, utilizatorii nemaiavand nevoie de un computer.



M307 are o rezolutie a imaginii de 3,2 megapixeli, iar modelul M407 capteaza imagini la rezolutie de 4,1 megapixeli. Cele doua camere au zoom optic 3x, completat de zoom digital 5x (pentru M307), respectiv 6x (M407). Camerele au memorie interna de 16 MB, aceasta putand fi extinsa printr-un card de tip SecureDigital sau MultiMediaCard. Cele doua noi modele de camera digitala dispun si de facilitatea "Instant Share", prin care utilizatorul poate sa publice pe Internet fotografiile, pentru prietenii sai. "Instant Share" permite definirea de pana la 34 de adrese de e-mail care se salveaza direct in camera si care sunt asociate de utilizator cu anumite fotografii. In momentul in care camera este conectata la computer, softul prelucreaza automat fotografiile din memoria camerei asociate cu adrese de e-mail si le publica pe Internet (pe un site HP), dupa care trimite o notificare la adresa/adresele de e-mail respective. In mesajul respectiv sunt incluse un link catre poza de pe Internet, precum si o copie la dimensiuni reduse a acesteia.





Imprimanta, noul centru de comanda digital



HP Romania a prezentat doua noi imprimante cu jet de cerneala pentru uz personal, modelele DeskJet 6540 si DeskJet 5740. "Sunt unele dintre cele mai rapide imprimante personale", a apreciat Radu Negoescu, Category manager al diviziei Imaging & Printing. De pilda, spune el, modelul 6540 are "o viteza extrem de mare", putand imprima pana la 30 de pagini alb-negru pe minut sau 20 de pagini color pe minut.



Imprimanta DeskJet 6540 accepta si un tip de hartie special, la dimensiunea de 10x30 de centimetri, pe care se pot tipari fotografii panoramice (mai late, realizate din alipirea mai multor cadre succesive). Fotografiile panoramice pot fi realizate si la dimensiuni mai mari, de pana la 215 x 610 cm (de doua ori dimensiunea unei coli A4).



Conectarea noilor modele de imprimante HP la calculator se realizeaza prin intermediul portului USB. Deskjet 6540 are un port USB suplimentar, pozitionat pe panoul frontal al imprimantei, prin care se poate conecta mai usor un calculator portabil. Optional, aceasta imprimanta se poate conecta direct in reteaua de computere, prin cablu Ethernet sau prin intermediul tehnologiei Wireless 802.11. HP DeskJet 6540 costa 135 de euro fara TVA, iar modelul 5740 poate fi achizitionat in schimbul a 89 de euro fara TVA.



O alta imprimanta "inteligenta" pregatita de HP este Photosmart 375. Cu un pret aproximativ de 215 euro fara TVA, aceasta are mai multe optiuni pentru printare fara a avea nevoie de conectare la calculator. Este vorba in primul rand de display-ul LCD cu diagonala de 6,4 centimetri pe care veti putea vedea, la dimensiuni reduse, toate pozele de pe cardul de memorie al camerei foto digitale. Imprimanta are 5 tipuri de cititoare de carduri incorporate, care recunosc 11 formate diferite de asemenea carduri. Folosind ecranul LCD veti putea selecta doar pozele pe care le vreti scoase pe hartie. O alta functie interesanta a imprimantei este ca poate sa printeze si cadre din videoclipuri digitale, pe care le scoate pe hartie la o calitate asemanatoare cu cea a fotografiilor. Printre posibilitatile de conectare la computer se numara portul USB, dar si modulul Bluetooth, care permite legatura intre imprimanta si computer sau telefonul mobil prin unde radio. Astfel, utilizatorul poate sa tipareasca fotografii direct din memoria telefonului dotat cu camera foto si comunicare Bluetooth, fara a mai avea nevoie de intermedierea unui PC.



Producatorul a anuntat si doua noi scannere care prezinta cateva functii in premiera de prelucrare a fotografiilor digitale, spun oficialii HP. Scanjet 4070 are instalat un capac special pentru fotografii, deasupra celui clasic. Astfel, daca utilizatorul vrea sa scaneze o poza nu trebuie decat sa ridice primul capac si sa potriveasca fotografia pentru a fi procesata.



Modelul Scanjet 4600 aduce si el un design original. Aparatul seamana cu un tablou care poate fi transportat usor si plasat deasupra suprafetei de scanat (astfel puteti scana obiecte pe care nu le-ati fi putut aduce pana la scanner, spre exemplu un tablou fixat pe perete). Avand o grosime de doar 2 cm (fara suportul de sustinere), scannerul este alcatuit din doua folii de sticla complet transparente, realizate dintr-un material poli-carbonat rezistent la zgarieturi, intre care se misca senzorul CCD pentru a capta imaginea dorita de utilizator. Aparatul poate capta imagini mai mari decat suprafata sa (aproximativ 40x30 centimetri), prin alipirea de cadre succesive (functia de panoramare).





Urmeaza "comunicarea de amintiri"



In aceasta vara, la Helsinki, specialistii primului producator de telefoane mobile din lume, Nokia, s-au pronuntat cu privire la "urmatoarea mare gaselnita a industriei mondiale de IT". Aceasta "va fi comunicarea de amintiri", a spus Christian Lindholm, director al departamentului Nokia Multimedia Applications.



Amintirile, momentele memorabile ale vietii, au reprezentat dintotdeauna un punct central de interes al oamenilor. Ei au avut inca de acum 150 de ani posibilitatea de a imortaliza momentul si de a-l pastra pe hartie, insa epoca digitala a adus alte posibile intrebuintari: transmiterea fotografiilor prin Internet sau prin telefonul mobil, stocarea pe computer sau pe mobil, organizarea in foldere si fisiere etc.



Drumul pana la tehnologia digitala nu a fost insa atat de lin, spune Lindholm. De la primele fotografii realizate in studiouri in anii 1860, au mai trecut aproape 20 de ani pana cand George Eastman a inventat filmul fotografic, intr-o forma foarte apropiata de rola cu care suntem atat de obisnuiti astazi, si i-a anuntat pe potentialii cumparatori: "Dumneavoastra apasati pe buton, noi ne ocupam de restul". Un slogan celebru care astazi pare mai actual ca niciodata, odata cu aparitia tehnologiilor revolutionare ale fotografiei digitale.



Au urmat alte cateva decenii pana cand, in 1948, a fost inventata camera cu polaroid. De atunci si pana astazi s-au vandut peste 1 miliard de filme pentru astfel de camere, spune Christian Lindholm. Insa cea mai lunga dominatie avea sa apartina camerei foto cu obiectiv de 35 de milimetri. Aceasta nu putea fi inlaturata decat de camera digitala, la a carei fabricare a contribuit foarte mult compania Kodak, spune oficialul Nokia. Kodak a anuntat anul trecut ca urmeaza sa opreasca investitiile in cercetare si fabricare de tehnologie fotografica traditionala (bazata pe film) si sa se concentreze exclusiv pe fotografia digitala.



Insa o problema serioasa pe care o au utilizatorii fotografiilor digitale este organizarea pozelor, este de parere Lindholm. "Dupa ce descarc fotografiile in computer, sunt mari sanse sa nu ma mai uit niciodata la ele, pentru ca de obicei nu sunt decat o insiruire de fisiere cu nume de genul pict120.jpg care nu imi ofera nici un fel de context despre fotografiile respective", a spus el.



Nokia incearca sa atace aceasta problema, anuntand o aplicatie numita "Lifeblog". Este vorba de un software care organizeaza nu numai imagini, ci si text, filme sau clipuri audio sub forma unei axe a timpului.



"Lifeblog va permite sa va inregistrati propria viata", a spus Lindholm la evenimentul de prezentare al noii tehnologii, dupa care a cerut publicului prezent in sala sa se ridice in picioare si sa ridice mainile sus. El a realizat apoi o fotografie cu cei prezenti in sala, pe care a incarcat-o pe site-ul sau personal si a prezentat-o audientei, totul desfasurandu-se in mai putin de doua minute. Lindholm a mai prezentat apoi o fotografie cu copilul nou-nascut al unui prieten, si un clip video cu propria sa fiica mergand pe bicicleta, toate acestea fiind integrate in jurnalul sau de tip Lifeblog.



Aplicatia Lifeblog este compatibila cu telefonul Nokia 7610 si cu sistemul de operare Windows pentru PC-uri. Pentru a o putea folosi, utilizatorii trebuie sa instaleze software pe telefonul mobil si pe PC, ambele pachete soft fiind disponibile pentru download pe site-ul Nokia.





Camerele digitale, mai ieftine si in Romania?



In prezent, accizele impuse de statul roman asupra comercializarii de camere foto digitale sunt de aproximativ 25% din pretul acestora, ceea ce face ca pretul acestor aparate achizitionate in Romania sa fie cu un sfert mai mare decat al celor aduse din strainatate, este de parere Varujan Pambuccian, presedintele Comisiei pentru Tehnologia Informatiilor si Comunicatiilor a Camerei Deputatilor.



"Prin eliminarea accizelor, parerea mea e ca bugetul nu va pierde", spune Pambuccian. Ba dimpotriva, este foarte posibil ca el sa castige pe alte parti, crede presedintele Comisiei IT&C a Camerei Deputatilor. Un prim avantaj al eliminarii accizelor ar fi reducerea fraudei fiscale. "Un numar semnificativ de aparate digitale sunt vandute ocolind taxele", este de parere Pambuccian.



Presedintele Comisiei IT&C a declarat, in luna iunie, ca intentioneaza ca in toamna acestui an sa obtina aprobarea unui proiect de lege care sa elimine accizele pe camerele digitale.



Intr-o piata de aproximativ 5 milioane de euro anual, valoarea totala a accizelor s-ar ridica la doar 1 - 1,5 milioane de euro, a estimat Iriniel Ilie, manager al diviziei Imaging & Printing Group pentru HP Romania. mihai.musatoiu@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Bankers Summit'24