Business Hi-Tech

Carol Bartz rămâne CEO al Yahoo!

Foto AFP

Carol Bartz rămâne CEO al Yahoo!

Autor: Ştefan Vrabie

27.06.2011, 00:03 210

Carol Bartz, directorul executiv al companiei de internetYahoo!, s-a confruntat cu investitorii care şi-au pierdut răbdareaaşteptând rezultatele planului de redresare a portalului web, încadrul reuniunii anuale a acţionarilor companiei, scrie agenţia depresă Bloomberg.

Preşedintele companiei Roy Bostock şi-a exprimat însăsprijinul pentru Bartz, astfel că în cele din urmă 80% dinacţionari au reales-o pe Bartz. "Progresul realizat de noi estemotivul pentru care consiliul de administraţie a susţi­nut-o peCarol, precum şi echipa ei de management", a spus Bostock.

Investitorii şi-au exprimat frustrarea cu privire laperspectivele de creştere ale Yahoo! şi modul în care au fostgestionate activele asia­tice, active despre care unii analiştispun că reprezintă mai mult de jumătate din valoarea Yahoo!. Subconducerea lui Bartz, Yahoo! a re­dus costurile prin reducerealocurilor de mun­că şi a semnat un parteneriat cu Microsoft.

Cu toate acestea cota de piaţa Yahoo! în Statele Unite astagnat la 16% încă din decembrie, potrivit firmei de cercetareComScore.

Pe lângă problemele din Asia cu Alibaba Group, companie deţinutăde Yahoo!, care a transferat divizia de plăţi online, Alipay, cătreo companie din China care în mare parte este deţinută de directorulexecutiv Alibaba, Jack Ma, echipa lui Carol Bartz se mai confruntăşi cu o creştere a concurenţei în segmentul de afaceri principal alcompaniei, care include serviciile de e-mail şi funcţiile deştiri.

Yahoo! este al patrulea site ca mărime după numărul devizitatori din lume, căzând de pe locul trei pe care era anultrecut. Google rămâne numărul unu, urmat de Microsoft şiFacebook.

Vânzările Yahoo! au scăzut cu 13% pe perioada 2008 Ð 2010, întimp ce Google a crescut cu 35%.

Valoarea de piaţă a companiei Yahoo! este de 19,4 miliarde dedolari, în scădere cu 10,5% de la începutul anului. În primultrimestru al anului care s-a încheiat la sfârşitul lunii martiecompania a înregistrat un venit de 1,2 miliarde de dolari.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO