• Leu / EUR4.9486
  • Leu / GBP5.5502
  • Leu / USD5.1027
Business Hi-Tech

Companiile de tehnologie ies la atac împotriva COVID-19: Cisco pune la bătaie 225 de milioane de dolari

Companiile de tehnologie ies la atac împotriva COVID-19: Cisco pune la bătaie 225 de milioane de dolari

Autor: Alex Ciutacu

23.03.2020, 06:16 860

Gigantul Cisco, lider global pe piaţa de echipamente de reţelistică, pune pe masă 225 de milioane de dolari pentru a sprijini eforturile prin care se încearcă combaterea noului coronavirus, potrivit CNBC.

Cisco, o companie cu prezenţă puternică şi în România, se angajează să facă această investiţie masivă, a scris Chuck Robbins, CEO-ul companiei, pe blog, duminică noapte.

Cei 225 milioane dolari sunt „în cash şi destinaţi eforturilor locale şi globale de a combate COVID-19”, a notat Robbins.

„Ca parte a angajamentului nostru, alocăm 8 milioane de dolari în cash şi 210 milioane dolari în produse pentru a sprijini răspunsul global la noul coronavirus. Punem aceste resurse la lucru pentru a ajuta sectorul medical, educarea, răspunsul guvernului şi tehnologia critică. O parte din aceste fonduri se vor duce către Fondul de Solidaritate pentru COVID-19 al Fundaţiei Naţiunilor Unite, care susţine eforturile Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii de a preveni, detecta şi gestiona răspândirea COVID-19.

Măsurile anunţate de Cisco vin în contextul în care mai mulţi giganţi de tehnologie şi din Silicon Valley au început să investească în mai multe grupuri care combat răspândirea coronavirusului – care a infectat deja în SUA peste 33.500 de persoane.

Şeful Cisco a organizat recent o videoconferinţă cu lideri din companiile de tehnologie pentru a discuta modurile în care ei îşi pot utiliza banii şi vastele resurse pentru a opri COVID-19.

Directori şi executivi din Facebook, Apple, Twitter, Netflix şi Alphabet au fost invitaţi, de asemenea.

De atunci, Facebook a anunţat că va oferi 100 milioane dolari sub formă de subvenţii şi bani de promovare pentru 30.000 de businessuri mici eligibile. Gigantul social media a mai anunţat că dă câte 1.000 dolari fiecărui angajat al companiei care lucrează de la distanţă.

„Am auzit direct de la ei că au mare nevoie, sunt foarte agitaţi, şi nu îşi pot plăti mulţi dintre angajaţi, fiind astfel îngrijoraţi că pun lacătul pe uşă. Încercăm să ajutăm aceste businessuri mici să îşi plătească angajaţii, dar şi să facă trecerea spre online”, a spus Sheryl Sandberg, directorul operaţional al Facebook.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9486
Diferență: 0,0141
Ieri: 4.9479
Azi: 5.1027
Diferență: -1,4809
Ieri: 5.1794
Azi: 5.5502
Diferență: 0,2384
Ieri: 5.5370
Azi: 5.2060
Diferență: -0,1821
Ieri: 5.2155