Business Hi-Tech

Final surprinzător al negocierilor dintre RCS&RDS şi Discovery pentru prelungirea retransmisiei postului Eurosport: operatorul readuce după 4 ani în grilă şi Discovery Channel

Serghei Bulgac şi Victoria Davies au semnat un acord extins între cele două companii

Serghei Bulgac şi Victoria Davies au semnat un acord extins între cele două companii

Autor: Adrian Seceleanu

30.12.2016, 22:45 3320

Compania de cablu RCS&RDS, care domină autoritar piaţa de servicii de televiziune din România cu o cotă de aproape 50% din numărul total de abonaţi, a încheiat într-un mod surprinzător negocierile cu Discovery privind prelungirea contractului de retransmisie pentru posturile Eurosport, care expira la finele acestui an, prin semnarea unui acord extins cu firma americană, care prevede şi reintroducerea postului Discovery Channel în grilă, la patru ani de la scoaterea acestuia după eşecul discuţiilor dintre cele două părţi.

“RCS & RDS şi Discovery România anunţă încheierea unui parteneriat extins, menit să ofere telespectatorilor acces la conţinut premium disponibil pe canalele Eurosport 1, Eurosport 2, Discovery Channel şi TLC. Astfel, abonaţii RCS & RDS vor putea urmări pe Eurosport unele dintre cele mai importante competiţii sportive la nivel mondial, precum Premier League, Moto GP, toate cele patru turnee de tenis Grand Slam şi următoarele Jocuri Olimpice”, conform anunţului comun făcut de cele două părţi.

De notat este că posturile vor intra în grila de bază a RCS&RDS atât pe cablu cât şi pe satelit, ajungând astfel la întreaga bază de aproape 3,5 milioane de clienţi ai companiei fără ca aceştia să achiziţioneze un pachet suplimentar de posturi. “Acordul extins va include distribuţia brandurilor Eurosport 1, Eurosport 2, Discovery Channel şi TLC  în grila TV de cablu analogic şi digital, cât şi pe satelit, în pachetul de bază pe care RCS & RDS îl oferă clienţilor”.

„Suntem extrem de încântaţi să anunţăm parteneriatul extins cu RCS&RDS pentru distribuţia unora dintre cele mai îndrăgite canale pe care le transmitem în România. Este încă o dovadă a angajamentului faţă de fanii noştri – acela de a oferi conţinut relevant, de cea mai înaltă calitate, unui număr cât mai mare de români, pe mai multe ecrane ca oricând”, a declarat Victoria Davies, VP Country Manager Discovery Networks Europa Centrala şi de Est.

“Ne bucură foarte mult extinderea parteneriatului încheiat cu Discovery România, noile canale acoperind nevoile şi preferinţele clienţilor noştri. RCS & RDS este constant preocupat să dezvolte conţinutul de programe TV pentru a oferi clienţilor informaţii şi divertisment de calitate, o alternativă de a petrece timpul liber alături de familie”, a declarat Serghei Bulgac, director general şi preşedinte RCS & RDS.

La finele anului 2012, pe fondul eşecului negocierilor comerciale dintre cele două părţi, RCS&RDS reacţionase brutal, eliminând din grila sa, atât în România cât şi în Ungaria, postul Discovery Channel, fără a-şi notifica în prealabil clienţii. După acest pas între cele două părţi a urmat un război al declaraţiilor, însă compania de cablu nu doar că a rămas inflexibilă în ce priveşte reintroducerea Discovery Channel ci a şi lansat, ulterior, propriile sale posturi cu un profil asemănător.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO