Business Hi-Tech

Gabriela Mechea, director executiv ANIS: Vrem să atragem 380 de angajaţi din companiile locale de IT în cadrul programului TechTalent Growth. „Cele mai multe solicitări au fost pentru specializările DevOps şi Web Design, dar de la începutul anului avem un interes crescut pentru DPO, Baze de Date şi Java“

Gabriela Mechea, director executiv ANIS: Din noiembrie până în prezent am avut 60 de cursanţi

Gabriela Mechea, director executiv ANIS: Din noiembrie până în prezent am avut 60 de cursanţi

Autor: Alexandra Cepăreanu

15.01.2021, 19:45 170

Asociaţia Patronală a Industriei de Software şi Servicii (ANIS), cea mai puternică organizaţie din industria naţională de înaltă tehnologie, îşi propune să atragă aproximativ 380 de specialişti în IT în cadrul programului TechTalent Growth, care se adresează angajaţilor din companiile de IT din România, în vederea îmbunătăţirii abilităţilor şi cunoştinţelor în domeniu.

„Cursurile au început în noiembrie 2020, iar în cele două luni de la debut am reuşit să specializăm 60 de angajaţi ai companiilor înscrise în program. Pro­gramul se încheie în luna iunie a acestui an“, a spus pentru ZF Gabriela Mechea, director executiv ANIS.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO