Companiile din zona de IT, care fac profituri importante, nu se uită la bani când organizează un spaţiu de birouri şi investesc sume importante pentru acest lucru. Există o componentă în sine partea de amenajare, cât de atractiv e biroul, câte coffee point-uri sunt, câte puncte de întâlnire etc, a spus George Didoiu, Director asociat Colliers International, în cadrul conferinţei ZF Digital 17.
”Amenajarea unui spaţiu de birouri decent în 2017 se poate realiza undeva la 275-300 de euro pe metru pătrat. Sunt companii IT în Bucureşti care investesc până la 2.000 de euro pe metru pătrat. E vorba de branding, de engagementul angajaţilor şi de imagine.”