• Leu / EUR4.8831
  • Leu / GBP5.7936
  • Leu / USD4.8176
Business Hi-Tech

Grupul Discovery extinde drepturile de difuzare a meciurilor de tenis din turneul Wimbledon pe canalul Eurosport în România

Grupul Discovery extinde drepturile de difuzare a meciurilor de tenis din turneul Wimbledon pe canalul Eurosport în România

Autor: Adrian Seceleanu

23.12.2019, 14:00 217

Grupul american Discovery, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa media globală, a extins perioada în care canalul Eurosoprt va deţine drepturile de difuzare pentru turneul Wimbledon în 11 ţări din Europa, inclusiv România, pentru încă patru ani, în perioada 2020 - 2023.

„Anul acesta, Eurosport a transmis peste 600 de meciuri şi 250 de ore în direct de la Wimbledon în 33 de ţări, acoperind prin platforma Eurosport Player fiecare minut al turneului. Noua înţelegere va asigura aceeaşi acoperire cuprinzătoare a următoarelor patru ediţii ale celui mai vechi şi prestigios turneu de tenis”, conform datelor companiei.

„Acest acord reafirmă promisiunea noastră de a alimenta pasiunea oamenilor pentru sport şi angajamentul nostru faţă de tenis şi fanii săi. Având în vedere performanţa Simonei Halep, România este o piaţă cheie pentru Wimbledon şi suntem încântaţi că, pe lângă ATP Tour, Australian Open, Roland Garros şi US Open, acoperirea pe Eurosport a fiecărui moment din cadrul turneului va continua şi în următoarele patru sezoane. Acest acord vine în completarea tuturor celorlalte drepturi premium de difuzare, precum English Premier League, FA Cup şi Jocurile Olimpice de Vară”, a declarat Andrey Stoychev, vicepreşedinte pentru Europa Centrală şi de Est, Ţările Mediterane şi Asia Centrală în cadrul Discovery. 

„În România, Wimbledon 2019 pe Eurosport 2 a înregistrat câteva recorduri, printre care: în fiecare minut, la nivel naţional, aproape un milion de oameni au urmărit jocul Simonei Halep cu Serena Williams; finala masculină dintre N. Djokovic - R. Federer a  înregistrat un alt record, cu o medie de 5,9% rating şi 20% cotă de piaţă pe segmentul 18-54 masculin, fiind cel mai bun meci fără Halep difuzat vreodată pe Eurosport 1 şi Eurosport 2”.

 
AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - astăzi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.8831
Diferență: -0,1595
Ieri: 4.8909
Azi: 4.8176
Diferență: 1,53
Ieri: 4.7450
Azi: 5.7936
Diferență: 0,416
Ieri: 5.7696
Azi: 5.0705
Diferență: 0,6451
Ieri: 5.0380