Kontron Services România (fostul S&T România) a fost în 2022, când a raportat afaceri de 377 mil. lei, cel mai mare jucător de pe piaţa de servicii de integrare IT&C din România şi nu numărul doi după grupul ETA2U din Timişoara, susţine compania, printr-un comunicat transmis ca reacţie la Topul celor mai mari integratori IT&C publicat de ZF în Anuarul celor mai mari jucători din economie, ediţia 2023.
Mai exact, Kontron Services arată că dacă topul ar fi realizat excluzând din cifra de afaceri raportată la Finanţe veniturile generate de unele companii din alte activităţi, precum distribuţia de echipamente IT&C - date care nu sunt publice sau comunicate de firmele locale - atunci compania ar fi pe primul loc după venituri. „Deşi topul ne-a desemnat ca fiind pe locul doi, ca să respectăm 100% adevărul atunci când ne referim strict la zona de integrator IT&C şi nu luăm în calcul zona de distribuţie, atunci Kontron devine detaşat liderul pieţei în ţara noastră“, a explicat Sebastian Bănică, director adjunct şi director de vânzări al companiei. În topul publicat de ZF primul loc este ocupat de grupul ETA2U din Timişoara, care a raportat afaceri de 424 mil. lei, iar pe locul doi Kontron, cu afaceri de 377 mil. lei. ETA2U are într-adevăr o divizie de distribuţie de echipamente IT&C, dar compania nu publică date defalcate privind încasările generate de fiecare linie de business în parte.
Kontron, mai cunoscută pe piaţă sub brandul anterior S&T, a realizat din 2017 câte o achiziţie pe an pentru a-şi consolida prezenţa pe piaţă iar aceste investiţii sunt cele care au afectat şi profitul din anul anterior, au subliniat reprezentanţii companiei. „Portofoliul de servicii şi soluţii Kontron România a fost completat într-un ritm accelerat începând cu 2017, prin achiziţionarea unei companii pe an. În 2023, noua direcţie strategică de specializare în domeniul IoT a dus la investiţii şi achiziţii importante, printre care achiziţia Enterprise Services, o companie specializată în automatizarea proceselor de business“.
„Costurile acestor investiţii s-au repercutat asupra profitului din anul 2022. Cu o creştere constantă a indicatorilor în ultimii 5 ani, Kontron numără în 2023 peste 300 de specialişti şi continuă procesul de extindere“.
De la intrarea pe piaţa locală, compania a realizat numeroase proiecte de digitalizare, a punctat şi Nicoleta Macovei, directorul general al companiei. „În cei aproape 30 de ani de activitate, compania pe care o conduc s-a implicat constant în dezvoltarea infrastructurii informatice din România şi în digitalizarea sectorului public şi privat. Suntem pionieri în furnizarea soluţiilor de stocare de date şi antifraudă în domeniile bancar, telecom şi utilităţi. Am modernizat transportul în Bucureşti prin instalarea validatoarelor contactless de ultimă generaţie la metrou şi autobuze. Am implementat proiecte de anvergură pentru clienţi guvernamentali şi privaţi. Oferim o gamă completă de servicii de consultanţă, proiectare, management de proiect, dezvoltare software şi suport tehnic avansat. Am făcut faţă cu brio provocărilor din domeniul de afaceri generate de pandemie. Ne bucurăm de aceste rezultate şi le mulţumim tuturor clienţilor şi partenerilor noştri, prin a căror încredere am ajuns liderul pieţei de integratorilor IT&C din România“, a declarat Nicoleta Macovei, Directorul General al Kontron Services România.