• Leu / EUR4.7559
  • Leu / GBP5.4795
  • Leu / USD4.1941
Business Hi-Tech

Moldovenii vor să atragă investiţii în IT: 50 de investitori au 100 de milioane de dolari gata să-i ofere start-up-urilor din România şi Republica Moldova

Moldovenii vor să atragă investiţii în IT: 50 de investitori au 100 de milioane de dolari gata să-i ofere start-up-urilor din România şi Republica Moldova

Autor: Răzvan Botea

1 aug 2018 240

Evenimentul TechVillage va aduna 50 de investitori cu un potenţial investiţional de 100 de mil.dolari şi 50 de fondatori de afaceri inovaţionale din ţările Europei de Est (Moldova, România, Ucraina) cu potenţial economic de peste 50 milioane de dolari, în Orheiul Vechi din Republica Moldova, în perioada 11-13 septembrie.

Misiunea TechVillage este de a crea condiţii prielnice pentru sporirea investiţiilor străine şi atragerea companiilor cu valoare adăugată pe piaţa IT din Republica Moldova

Ucrainenii au lăsat deja o amprentă la Silicon Valley cu companii remarcabile precum Whatsapp (Jan Koum), Paypal şi Affirm (Max Levchin). Asociat cu peste 200.000 de profesionişti IT şi costuri scăzute ale forţei de muncă, sectorul de outsourcing din Ucraina s-a dezvoltat vertiginos în ultimii ani.

Unele dintre sucesele româneşti în materie de IT sunt Uipath, primul unicorn românesc, Clever Taxi sau Bitdefender.

Dintre cele mai importante 50 de centre de tehnologie europeană, conform The European Digital City Index, Bucureşti este pe locul 10 din 12 oraşe din Europa de Est, considerate cele mai bune ecosisteme pentru întreprinderi noi.

România este o piaţă greu de ignorat. Este a şaptea cea mai populată ţară din UE cu 19,76 milioane locuitori, adică 3,9% din populaţia totală a UE, are 426.000 de businessuri active în care lucrează 2,71 milioane de persoane.

Prin comparaţie, activitatea investiţională în Moldova e mult mai slabă, fondurile locale aproape lipsesc. Republica Moldova încă face parte din categoria „Pieţelor nedezvoltate”, fiind caracterizată de un volum foarte scăzut al investiţiilor start-up. Cu toate acestea, vorbim astăzi despre peste 40 de start-up-uri tech, care au atras peste 1 milion de dolari, printre care xor.ai, Planable, Gaus, nemo.ai, BubbleWits etc.

 

 

Principalele valute BNR - miercuri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7559
Diferență: -0,0357
Ieri: 4.7576
Azi: 4.1941
Diferență: 0,0072
Ieri: 4.1938
Azi: 5.4795
Diferență: 0,2525
Ieri: 5.4657
Azi: 4.1867
Diferență: -0,0668
Ieri: 4.1895