Business Hi-Tech

Orice companie din orice industrie a devenit o companie de IT. Toate afacerile sunt acum conduse de aplicaţii, care rescriu economia

Autor: Adrian Seceleanu

18.06.2014, 00:08 732

Companiile din toate industriile care au baze de date sau sisteme de IT care pot fi accesate de clienţi sau furnizori au devenit, practic, fără să vrea, firme de IT astfel că va trebui să investească în sisteme de management al utilizatorilor, infrastructurii şi securităţii pentru a ţine pasul cu cerinţele clienţilor şi cu rivalii de pe piaţă, dar şi pentru a evita pierderea sau furtul de date, au declarat speakerii invitaţi ieri la conferinţa „It is time to control your IT services“, organizată de ZF în parteneriat cu CA Technologies şi SolvIT Networks.

„Toate companiile care au creat portaluri prin care le oferă partenerilor acces la sistemele IT proprii sunt expuse şi trebuie să se organizeze, să îşi administreze infrastructura, să gestioneze cine şi când are acces la reţea, pentru că altfel dezastre vor apărea sigur“, a declarat Mihai Scemtovici, manager general al companiei SolvIT Networks, partener al firmei americane CA Technologies, care are 20 de angajaţi şi a avut anul trecut afaceri de 2,2 milioane de euro.

În condiţiile în care domeniul IT joacă un rol tot mai important în business, iar companiile se văd nevoite să lanseze pe piaţă chiar aplicaţii pentru smartphone-uri şi tablete prin care simpli utilizatori să obţină acces la sistemele IT, managementul infrastructurii, al utilizatorilor şi al serviciilor de suport ar putea face diferenţa între companiile care rămân pe piaţă şi cele care vor pierde teren, crede reprezentantul companiei de soft.

„Problema dacă firmele vor să cumpere şi să implementeze sau nu asemenea soluţii de securitate se pune în mod similar cu instalarea unei alarme la locuinţă: poţi face acest lucru după ce a avut loc prima spargere sau poţi face acest lucru - să instalezi senzori, alarme, camere video - preventiv, ca să previi apariţia problemei“, crede Scemtovici.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO