Business Hi-Tech

Radiocom face achizitii de 20 mil. euro

14.09.2008, 21:39 26

Societatea Nationala de Radiocomunicatii (SNR) va organiza, la 8 octombrie, o licitatie pentru achizitionarea de echipamente de comunicatii in valoare 19,39 milioane de euro in vederea eliberarii benzilor de frecventa de 3,6-3,76 GHz, care permit implementarea tehnologiei WiMAX in Romania. "In prezent, aceste benzi de frecventa sunt utilizate de SNR pentru retransmiterea programelor de radio si televiziune. Dupa achizitionarea si punerea in functiune a echipamentelor, compania va elibera benzile de frecventa in vederea utilizarii acestora pentru furnizarea de servicii de telecomunicatii si introducerea de tehnologii precum WiMAX", a declarat Mircea Cazan, directorul general al SNR. Ofertantii vor depune o garantie de participare in valoare totala de 162.000 de euro, la care se adauga si o garantie de buna executie reprezentand 5% din valoarea contractului. SNR, controlata integral de stat, prin Ministerul Comunicatiilor, asigura suport de transmisii pentru telefonia publica, pentru retelele de telefonie mobila, transfer de date si internet.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO