Business Hi-Tech

SAP, Siveco si Oracle controleaza 65% din piata softului de business

SAP, Siveco si Oracle controleaza 65% din piata softului de business
11.08.2006, 18:28 119

Companiile SAP Romania, Siveco Romania si Oracle Romania au controlat anul trecut 65% din piata locala a aplicatiilor software pentru afaceri, care a crescut anul trecut cu 27,45% la valoarea de 45,07 mil. $ (36,3 mil. euro), conform unui studiu realizat de compania de analiza IDC Romania. Cele trei companii au inregistrat, cumulat, venituri de 29,57 mil. $ (23,8 mil. euro).
SAP Romania, subsidiara locala a celui mai mare producator de solutii soft pentru afaceri, si-a continuat tendinta ascendenta si s-a clasat pe primul loc pentru al doilea an consecutiv, pe baza unor venituri de 12,76 mil. $ (10,3 mil. euro), care i-au adus o cota de 28,3% din piata. Veniturile companiei au crescut de la an la an cu aproape 50%, de la 8,56 mil. $, in 2004.
Datele studiului citat indica o competitie extrem de stransa pentru al doilea loc in piata, diferenta dintre ocupantul locului doi (Siveco) si compania clasata pe locul urmator (Oracle) fiind de mai putin de 600 de mii de dolari (482 de mii de euro).
Siveco Romania, una dintre cele mai importante companii locale de pe piata IT, s-a clasat, ca si in 2004, pe locul doi in topul furnizorilor de soft pentru afaceri, cu venituri de 8,7 mil. $ (6,96 mil. euro) si o cota de 19,3% din piata.
Subsidiara locala a companiei Oracle, unul dintre cei mai mari furnizori globali de soft pentru afaceri si baze de date, s-a clasat pe locul al treilea, cu venituri de 8,11 mil. $ (6,5 mil. euro) si o cota de 17,4% din piata. Conform IDC, Oracle a reusit anul trecut sa reduca diferenta care o desparte de primele doua companii clasate.
Companiile din sectorul utilitatilor au facut anul trecut cele mai mari cheltuieli pe soft, de 16,41 mil. $ (13,2 mil. ?), SAP, Siveco si Oracle incasand 60%, 53%, respectiv 50% din veniturile lor numai de pe aceasta verticala, conform IDC. Industriile de procesare si productie au ocupat pozitiile urmatoare, cu cheltuieli de 6,14 mil. $ (4,94 mil. ?), respectiv 5,88 mil. $ (4,73 mil. ?).
Companiile au cheltuit anul trecut cei mai multi bani, reprezentand 62,9% din piata sau 28,35 mil. $ (22,8 mil. euro), in aplicatiile de administrare a resurselor intreprinderii (ERM), conform IDC. Pe urmatorul loc in topul cheltuielilor cu softul de afaceri s-au situat aplicatiile operationale si de productie (15,4% din piata), pe care companiile au cheltuit 6,94 mil. $ (5,6 mil. euro).
Cheltuielile pe aplicatiile de management al furnizorilor au intregistrat un declin de la an la an de 25,5%, astfel ca acest tip de software s-a clasat pe locul al treilea, cu o cota de 10% din totalul cheltuielilor din piata, de 4,5 mil. $ (3,6 mil. euro). Cele mai mici cheltuieli din piata le-au atras aplicatiile de management al relatiilor cu clientii (CRM) si cele de analiza de business, conform studiului IDC.
Astfel, pe aplicatii soft de tip CRM companiile au cheltuit anul trecut 3,92 mil. $ (3,2 mil. euro), reprezentand 8,7% din intreaga piata de soft de afaceri. Aplicatiile de analiza de business au reprezentat 3% din piata, atragand cheltuieli de 1,35 mil. $ (1,01 mil. euro).
Aplicatiile rulate pe platforme Windows s-au mentinut si anul trecut pe primul loc, in crestere de la an la an cu 6,3%, aplicatiile implementate pe platforme Microsoft reprezentand aproape o jumatate din piata softului de business.
Conform studiului IDC, cheltuielile pe module de soft de afaceri rulate pe platforme Windows au atins 21,62 mil. $ (17,4 mil. euro) si o cota de 47,7% din piata. Aplicatiile rulate pe platforma UNIX s-au clasat pe locul secund, dar si-au crescut substantial cota din cheltuielile totale, de la 12,84 mil. $ (10,3 mil. euro) in 2004 la 19,73 mil. $ (15,9 mil. euro) anul trecut.
Aplicatiile de afaceri disponibile pentru Linux si alte platforme open-source au crescut extrem de puternic de la an la an, cu 171%, insa cota de piata a ramas redusa, de 7,3%.
Valoarea pietei si veniturile companiilor sunt calculate pentru businessul generat de vanzarile de licente si serviciile de mentenanta, precizeaza IDC.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels


AFACERI DE LA ZERO