Business Hi-Tech

Studiu: un programator poate ajunge la un salariu de 8.000 de euro pe lună

Studiu: un programator poate ajunge la un salariu de...

Autor: Oana Stupinean

04.12.2015, 00:00 5065

Cererea mare de forţă de muncă din sectorul IT a condus şi la o creştere accelerată a salariilor programatorilor în ultimii ani, care au ajuns să fie cei mai bine plătiţi din angajaţi din industria digitală, unde salariile pot ajunge până la 8.000 de euro pe lună, potrivit datelor colectate de pe platofrma de recrutare Digitaljob.ro.

Cele mai bine plătite job-uri din IT sunt pentru dezvoltatorii de software (.NET, Java), care pot ajunge la o remuneraţie de 8.300 de euro pe lună, respectiv 7.800 de euro pe lună, iar dezvoltatorii PHP ajung la 3.000 de euro pe lună.

„Angajatorii sunt dispuşi să ofere salarii foarte atractive, însă au şi cerinţe pe măsură”, a afirmat Marius Dascălu, strategy and creative director la 2Fresh, agenţia interactivă care a dezvoltat platforma. Cele mai multe oferte de locuri de muncă sunt din industriile software, online şi mobile, care însumează aproximativ 95% din joburi, precum şi pentru poziţii în advertising şi gaming. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO