• Leu / EUR4.8026
  • Leu / GBP5.7406
  • Leu / USD4.4462
Business Hi-Tech

Televizoarele Philips nu vor dispărea de pe piaţă

Televizoarele Philips nu vor dispărea de pe piaţă

Autor: Mădălina Panaete

30.01.2013, 19:39 1399

Chiar dacă gigantul olandez Philips a vândut divizia audio-video către japonezii de la Funai Electric, televizoarele marca Philips nu vor dispărea de pe piaţă sau cel puţin din Europa, anunţă compania TP Vision, care produce şi comercializează televizoarele companiei olandeze pentru Europa, America Latină şi unele ţări din Asia.

"TP Vision produce şi comercializează televizoare sub marca Philips în marea majoritate a ţărilor europene, în America Latină şi unele ţări selectate din Asia. Nu comercializăm aceste produse în America de Nord. Funai este concesionarul Philips care activează pe piaţa TV din Statele Unite", au declarat reprezentanţii companiei.

TP Vision, care are sediul central în Olanda este deţinută în proporţie de 70% de TPV şi de 30% de Royal Philips Electronics, potrivit informaţiilor oferite de companie. TP Vision are aproximativ 3.300 de angajaţi în la nivel global.

Philips Electronics, cel mai mare producător mondial de corpuri de iluminat din lume, a anunţat săptămâna aceasta că va vinde divizia care include printre altele şi echipamentele audio-video către japonezii de la Funai Electric pentru 150 milioane de euro plus taxele de licenţiere, potrivit Financial Times.

Funai îşi va asuma fabricarea produselor Philips, dar sub licenţa şi brandul companiei olandeze timp de cinci ani.


 

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - joi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.8026
Diferență: 0,4014
Ieri: 4.7834
Azi: 4.4462
Diferență: 0,3498
Ieri: 4.4307
Azi: 5.7406
Diferență: 0,5817
Ieri: 5.7074
Azi: 4.5258
Diferență: 0,3993
Ieri: 4.5078