Business Hi-Tech

Video-robotii redefinesc notiunea de doctor

11.07.2005, 15:45 21

Ries Daniel astepta in camera sa de spital a doua zi dupa ce suferise o operatie la vezica urinara cand usa rezervei s-a deschis . Dar la usa nu era doctorul. In schimb, un robot a intrat si si-a indreptat "capul", reprezentat de un ecran de 15 inchi catre bolnavul de 80 de ani care se odihnea in patul spitalului din Baltimore.

"Buna ziua", a spus o voce venind dinspre robot. Era Louis Kavoussi, urologul pacientului, care il intreba pe acesta din urma cum se simte si daca are vreo problema.

Kavoussi isi studiaza pacientul printr-o imagine proiectata de catre camera video a robotului direct in biroul sau si se arata ingrijorat pentru ca acesta a facut febra in timpul noptii si a inceput sa tuseasca. "Nu arati asa de bine ca ieri", spune Kavoussi, apasand butonul de zoom si apropiind cadrul pentru a examina mai indeaproape pacientul, dupa ce a aruncat o privire pe fisa acestuia.

"Nu mi-am baut paharul de martini", spuse Daniel, schitand un zambet.

"Ei, atunci o sa vedem mai tarziu cum te simti".

Dupa ce i-a spus lui Daniel ca i se vor face o radiografie si alte cateva teste, Kavoussi l-a orientat pe robot spre hol cu ajutorul unui joystick.

Astfel de schimburi asistate de roboti sunt repetate in zeci de spitale de pe intregul teritoriu al tarii de catre doctori care se folosesc de astfel de masini pentru vizitele in saloane, pentru monitorizarea intensiva a pacientilor, raspunsul la apeluri de urgenta ale pacientilor si consultarea altor medici in legatura cu anumite cazuri mai dificile.

Inventatorii acestei tehnologii spun ca multe astfel de proiecte ii ajuta pe doctori sa economiseasca timp si sa ingrijeasca, astfel, un numar mai mare de pacienti, mai ales la ore foarte tarzii, cand bolnavilor le este cel mai greu sa gaseasca un doctor care sa poata sa le ofere ingrijirea medicala de care au nevoie.

Scepticii sunt totusi de parere ca noile tehnologii medicale au un efect negativ asupra sistemului de sanatate. Doctorii petrec din ce in ce mai putin timp cu pacientii lor, iar relatia doctor-pacient tinde sa dispara definitiv.

Robotii incep sa joace un rol din ce in ce mai diversificat in medicina. Unii sunt folositi pentru a asista la efectuarea unor operatii, in special acelea care solicita o inalta precizie. Altii furnizeaza consumabile si echipament in spitale si chiar administreaza medicamente. Cercetatorii din Pittsburg testeaza aparatul Nursebot, care urmeaza sa fie folosit pe post de asistent medical la locuinta bolnavului pentru sesiuni de terapie fizica si cu functia de a reaminti pacientului cand trebuie sa isi ia pastilele. Compania GeckoSystems intentioneaza sa lanseze pe piata CareBot, care va ajuta asistentele, doctorii si rudele sa vizioneze si sa trateze persoanele in varsta aflate in ingrijire in locuinta lor.

Din ce in ce mai des, doctorii apeleaza la comunicarea prin e-mail pentru a lua contact si a raspunde pacientilor. Spitalele, clinicile si grupurile de doctori au inceput sa isi construiasca portaluri pe Internet care sa permita pacientilor si doctorilor sa ofere consultatii in sistem electronic.

Reteaua asigura servicii medicale pacientilor care nu au un acces usor la servicii medicale, cum ar fi persoanele care locuiesc in zone periferice sarace sau in regiuni rurale unde cabinetele specialistilor in medicina sunt rare. Un alt grup care poate beneficia de aceste servicii sunt detinutii.

Psihiatrii pot conduce sedintele regulate de terapie prin intermediul videoconferintelor. Dermatologii pot diagnostica diferite boli sau leziuni prin analizarea imaginilor transmise prin telefonul mobil sau transmise live prin intermediul camerelor web.

"Am reusit sa salvam o multime de vieti; tehnologia ne-a ajutat sa detectam numeroase cazuri de cancer al pielii", spune Joseph Kvedar, director la o clinica din Boston care efectueaza saptamanal sedinte de diagnosticare pentru pacientii aflati la mare distanta.

O alta categorie de persoane pentru care aceasta tehnologie ar fi folositoare o reprezinta batranii care prefera sa fie tratati la domiciliu. Unele servicii de asistenta apeleaza la instalarea de telefoane cu camera video in caminul clientilor, unele dintre acestea fiind dotate cu stetoscopuri sau alte aparate pe care bolnavii le pot folosi pentru a transmite informatii cruciale cu privire la starea lor de sanatate, cum ar fi ritmul cardiac, presiunea sangvina sau nivelul glicemiei.

Totusi, exista si critici la adresa sistemului. "Lucrez intr-un sanatoriu si pot spune ca acesti oameni au nevoie cu disperare de atingere umana", spune Julie Connely, conducatoarea unui program de medicina umanitara la Universitatea din Virginia. "Multi dintre ei si-au pierdut sotul sau sotia. Nu mai au posibilitatea de a simti caldura unei imbratisari sau a unei atingeri. Uneori, au nevoie doar de un masaj mai degraba decat de analgezice", a adaugat Connely.

Initiatorii sistemului de telemedicina, insa aduc ca argument faptul ca tehnologia este des folosita ca un suplinitor, nu inlocuitor al controalelor medicale efectuale personal de medici. Va imbunatati ingrijirea adusa pacientilor, spun acestia, atata timp cat este folosit in mod corect.

"N-as vrea sa dau cuiva vestea ca are cancer in acest fel", a declarat Kvedar. "Dar robotii sunt foarte buni si se intrevad, pe parcurs, e-mail-uri video si tot felul de alte metode de a exprima sentimentele umane". Si este o certitudine faptul ca multe controale medicale sunt de rutina", a explicat acesta.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO