Business Hi-Tech

Webcon, furnizor global de platforme de aplicaţii low-code pentru automatizarea şi gestionarea afacerilor, îşi extinde operaţiunile în România

Webcon, furnizor global de platforme de aplicaţii...

Autor: Cristina Bellu

10.01.2023, 11:35 249

Webcon, una dintre cele mai importante companii la nivel global care oferă o platformă de aplicaţii de tip LCAP (Enterprise Low-code Application Platform) pentru automatizarea şi gestionarea afacerilor, a decis să îşi extindă operaţiunile în România şi să îşi crească prezenţa pe piaţă, atât organic, cât şi prin intermediul parteneriatelor locale.

„Abordarea clasică a furnizării de aplicaţii pentru afaceri - bazată pe cod personalizat - nu funcţionează în realitatea de astăzi, care este în continuă schimbare. Pentru a ţine pasul cu nevoile afacerilor şi ale pieţei, atât departamentele IT, cât şi integratorii de sisteme trebuie să fie rapizi şi flexibili în furnizarea de noi soluţii - şi, ţinând cont de acest lucru, am creat o platformă low-code", spune Michał Rykiert, Director of Business Development EMEA, Webcon.

În România, compania are parteneriate mai vechi cu integratorii de sisteme care livrează soluţii pentru clienţii lor folosind platforma Webcon, unul dintre aceştia fiind Encorsa, un integrator român de servicii de transformare digitală prin tehnologii de hiper-automatizare low-code şi no-code, Robotic Process Automation şi Inteligenţă Artificială.

„Tehnologia low-code devine din ce în ce mai populară în România, iar noi ne bucurăm să vedem clienţi tot mai mulţumiţi de rezultatele digitalizării, care decid să facă mai multe proiecte alături de noi”, spune Cătălin Profir, Co-Founder & CEO, Encorsa.

Webcon ajută organizaţiile să îşi sporească productivitatea şi facilitează luarea de decizii bazate pe date prin intermediul platformei BPS - o soluţie completă low-code destinată susţinerii fluxurilor de documente digitale şi a digitalizării, automatizării şi gestionării proceselor de afaceri.

Un studiu al companiei efectuat pe piaţa din SUA arată că 93% dintre CIO (Chief Information Officer) consideră că aplicaţiile low-code sunt mai bine adaptate la nevoile afacerilor, iar 89% consideră că furnizarea de aplicaţii folosind tehnologia low-code este mai ieftină decât programarea personalizată.

Potrivit unei previziuni Gartner, până în 2025, mai mult de 75% din activitatea de dezvoltare a aplicaţiilor va fi atribuită dezvoltării de aplicaţii low-code. Acest lucru arată impactul tot mai mare la nivel global al tehnologiei low-code, chiar dacă piaţa românească încă nu îi exploatează potenţialul în totalitate.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO