Business Hi-Tech

WSJ: Facebook a deschis prea devreme şampania pentru proiectul Libra

WSJ: Facebook a deschis prea devreme şampania pentru proiectul Libra

David Marcus

Autor: Adrian Seceleanu

18.10.2019, 20:00 192

Şampania deschisă în luna mai la sediul central al Facebook de David Marcus, unul dintre membrii echipei de conducere a reţelei sociale, pentru a sărbători alături de echipa sa proiectul criptomonedei digitale, s-a dovedit a fi un gest prematur în condiţiile în care cea mai mare parte a partenerilor, printre care şi giganţii Mastercard şi Visa, s-au retras în această lună din eforturile de a lansa anul viitor Libra, pe fondul reacţiei dure a autorităţilor de reglementare din Washington şi de pe întreg globul la planurile lui Mark Zuckerberg de a zgudui lumea finanţelor, scrie Wall Street Journal.

„Vom schimba lumea”, anunţase atunci, cu paharul de şampanie în mână, David Marcus, doar că lucrurile au luat o cu totul altă turnură. „Facebook a încercat să penetreze lumea finanţelor printr-o bravadă tehnologico-utopică, dar după aceea s-a trezit prinsă într-un triunghi de scepticism al autorităţilor de reglementare şi interese divergente”, notează publicaţia. Marcus îşi apără însă ideea şi admite acum că proiectul a fost poate prea optimist. „«Inima» sistemului financiar global nu s-a schimbat de peste 50 de ani. Este o schimbare grea”, a spus el.

AFACERI DE LA ZERO