Business Hi-Tech

Zambiti, va rog! Fotografiile digitale aduc peste trei milioane de euro

18.02.2004, 00:00 18



Peste cativa ani veti avea toate sansele sa fiti considerat drept excentric daca veti cere intr-un magazin un film foto. In cel mai bun caz veti trece drept un client de lux. Vanzatorul probabil va ridica din sprancene si va va trimite la un magazin care vinde produse mai rare, pentru nostalgici sau profesionistii conservatori. Vi se pare exagerat acest scenariu?



Deocamdata un lucru e cert: cei care produc si comercializeaza camere foto digitale isi freaca mainile si numara teancurile cu bani. Cam trei milioane de dolari pe an. La atat s-au cifrat incasarile totale din vanzarea acestor echipamente in Romania in 2003. Cel putin asa sustin unii. Altii, mai pesimisti sau mai atenti la ceea ce declara cu scopul de a-si deruta concurenta, spun ca piata nu ar fi decat de 1,2 - 1,5 milioane de dolari.



La un pret mediu de 200 de euro pe camera digitala vanduta, ar insemna ca in Romania s-au vandut anul trecut aproximativ 15.000 de exemplare. In varianta pesimista: 6.000 - 8.000 de bucati. Cine are dreptate?



Inainte de a trage o concluzie, sa vedem cum a mers piata in 2003. Pentru majoritatea jucatorilor importanti, vanzarile s-au dublat cel putin.





La dublu, cu mic cu mare



La Hewlett-Packard, companie care nu are o traditie in fabricarea de aparate foto dar care se misca destul de bine pe piata mondiala a camerelor digitale, incasarile s-au triplat. Sa precizam: in Romania. Desi nu au dorit sa ofere datele exacte referitoare la numarul aparatelor vandute si nici la valoarea acestora, reprezentii HP Romania au adaugat ca, in perioada sarbatorilor de iarna (mai precis in noiembrie-decembrie 2003), compania a vandut de patru ori mai multe bucati decat isi propusese. Motivul? "Tot mai multi romani renunta la aparatele foto traditionale si se indreapta catre solutii complete - camera digitala si imprimanta foto", spun oficialii.



Sony e in aceeasi situatie: nu e un producator traditional de aparate foto dar a prins o bucata buna de piata cu modelele digitale. In Romania, Sony a comercializat anul trecut 2.876 de bucati, adica cu 280% mai mult decat in 2002. Ca valoare, vanzarile s-au ridicat la 628.000 de euro (pret CIP, fara taxe vamale, fara TVA), in crestere cu 101% fata de 2002.



Olympus, un alt greu al industriei, de data aceasta cu antecedente in fabricarea de aparate foto cu film, a vandut in Romania 1.300 de camere digitale si 6.400 traditionale. Raportul este, asadar cam de 1 la 5. Cresterile sunt insa incurajatoare: "In ultimii patru ani, rata de crestere a vanzarilor de aparate digitale a fost constant de 85-95%", spune Ioan Craciunescu, product manager la MGT Educational, distribuitor Olympus.



Canon nu a comunicat nici o informatie pana la incheierea editiei. Ca, de altfel si Kodak sau Konica Minolta.



Pe piata si-au mai facut aparitia si multi jucatori mai mici, care au inceput sa muste putin cate putin din feliile celor mai mari decat ei. Printre acestia: Samsung, Panasonic si BenQ.



"In 2003 am vandut camere foto digitale Samsung de 150.000 de euro. Practic am pornit de la zero pentru ca am inceput distribuirea acestor produse din vara anului 2003", spune Mihaela Cuturela, product manager la Deck Computers International, unicul distribuitor al echipamentelor IT produse de firma sud-coreeana.



La Panasonic, situatia este similara cu cea a HP: incasarile pe camere foto digitale s-au triplat anul trecut fata de 2002. Pentru a ilustra oarecum valoarea lor, reprezentantii companiei au mai oferit un indiciu: aparatele foto digitale au insemnat 4% din incasarile provenite din vanzarile de produse incadrate la categoria "consumer electronics" (electronice pentru consumatorii individuali, care includ de la televizoare pana la camerele video si unitati DVD).



Si totusi, cine controleaza piata de camere digitale? Nimeni nu poate da un raspuns sigur mai ales pentru ca, in acest domeniu, nu s-a efectuat inca nici un studiu si nici o statistica nu e disponbila. "Situatia mondiala se repeta, la scara, si in Romania. Primele trei locuri in ierarhia vanzarilor mondiale sunt ocupate de Canon, Olympus si Sony, nu neaparat in aceasta ordine. Un important jucator pe piata mondiala de camere digitale se doreste a fi si HP care investeste masiv in acest domeniu, inclusiv in marketing", apreciaza Ioan Craciunescu.





Piata sensibila la pret dar si la performante



Majoritatea companiilor sunt de acord ca piata este sensibila la pret, adica romanii se uita de doua ori in buzunar inainte de a cumpara un aparat foto digital. Dar, in acelasi timp, se poate spune ca sunt la curent cu performantele tehnice la care pot ajunge echipamentele.



Daca la HP cele mai vandute modele nu au fost cele din zona low-end (explicabil de altfel si pentru ca promotiile de sfarsit de an au vizat modele cu preturi de 400-500 de euro), la Sony 75% din valoarea incasarilor au fost asigurate de modelele cu rezolutie de 3,2 megapixeli. Potrivit datelor furnizate, din cele 2.876 de camere vandute in 2003, 2.374 au intrat la aceasta categorie de performante. In rest, structura incasarilor arata cam asa: 15% din modele cu 5 megapixeli, 5% din cele low-end (2 megapixeli), 4% din cele de 4 megapixeli si numai 1% din segmentul hi-end (8 megapixeli) corespunzator unui numar de 7 (sic!) camere vandute.



La HP, modelul PhotoSmart 735 cu 5,1 megapixeli a reprezentat aproximativ 35% din numarul camerelor comercializate.



La jucatorii mai mici, cele mai cautate modele au fost cele din zona de 2-3 megapixeli. In privinta Samsung, aparatele cu 1,3 megapixeli au reprezentat 40% din numarul unitatilor vandute iar cele de 2 megapixeli 35%, urmate la mare distanta de categoria 4 megapixeli (14%) si 3 megapixeli (12%).



La Panasonic, structura arata astfel: 3 megapixeli (80%) si cate zece procente modelele cu 2, respectiv 4 megapixeli.





Multiplu de doi si in 2004



La ce se asteapta producatorii? "Tendinta ascendenta se va mentine si in acest an si estimam ca, la sfarsitul lui 2004 sau inceputul anului viitor, vanzarile de camere digitale le va depasi pe cele de aparate foto traditionale. Piata va fi impulsionata in special de vanzarile in zona low-end cu camere de pana la 200-300 de euro care au caracteristici destul de bune - 3 megapixeli si zoom optic de 3x", spun reprezentantii HP care estimeaza totodata o crestere cu 70% a numarului de unitati vandute fata de 2003.



Pe hartia Sony, calculele arata astfel: crestere valorica de 165% la modelele cu peste 5 megapixeli, 3.460% (in traducere, de peste 30 de ori) la cele cu 4 megapixeli si o scadere de 20% la modelele low-end de 2 megapixeli. In total, compania spera sa vanda in Romania camere foto digitale de peste un milion de euro (valoare CIP, pret fara taxe vamale si fara TVA).



"2004 va fi un an de exceptie in care vanzarile de camere digitale Sony vor avea o crestere de 90%. Practic tinta noastra din 2004 este sa dublam vanzarile la aceste produse", afirma Lucian Radulescu, business coordinator la Sony Overseas.



Deck Computers se asteapta, de asemenea, ca incasarile la camerele digitale Samsung sa se dubleze in 2004, pentru a ajunge la 300.000 de euro. Ca, de altfel, si Panasonic.



"In 2004 piata se maturizeaza, concurentii propun modele noi tot mai performante si cu preturi foarte competitive pe segmentele de piata vizate iar campaniile de marketing au tot mai mult o nota agresiva", spune Mihaela Cuturela.



Vom asista insa in acest an la schimbarea raportului de forte intre noile si mai vechile tehnologii? Nu toti impartasesc optimismul HP. Majoritatea producatorilor spun ca echipamentele foto digitale vor depasi la vanzari aparate foto cu film abia peste cativa ani.



Totusi cresterea pietei este incurajatoare pentru mai multe segmente cum ar fi cel al computerelor, al imprimantelor si al accesoriilor (a cardurilor de memorie, in special). Pentru ca o camera foto digitala chiar daca nu mai e legata de film e totusi aproape dependenta de Internet, calculator sau imprimanta color.



Statisticienii de pe la companiile de cercetare a pietei nu si-au incheiat inca toate calculele pentru 2003 dar au anuntat cateva date preliminare referitoare la piata mondiala de camere foto digitale.



Potrivit unui studiu realizat de PMA Data Watch, in intreaga lume s-au vandut anul trecut 50 de milioane de astfel de echipamente, cu 64% mai multe decat in 2002. Europa a facut de aceasta data cartile, dubland numarul de aparate foto digitale comercializate. De altfel, tot in 2003, Europa a depasit ca piata cele doua Americi, revendicandu-si 36% din vanzarile globale. In ultimii ani, batranul continent s-a aflat permanent in fruntea clasamentului pe regiuni in ceea ce priveste evolutia vanzarilor, dublandu-si aproape de fiecare data volumul (numarul de camere comercializate).



In cazul continentelor americane, cresterea anuala a numarului de camere foto digitale vandute s-a cifrat la 48%. Japonia a inregistrat si ea un plus de 34%.



Cat priveste consumatorii, acestia se orienteaza tot mai mult catre modele cu o rezolutie mai mare. Cele de 4 megapixeli si 5 megapixeli contribuie au o felie crescanda din vanzari in mai toate regiunile. In Statele Unite si in Asia de Sud-Est, aceasta tendinta este evidenta, 28%, respectiv 27%, din numarul total al aparatelor foto digitale comercializate in primele noua luni ale anului trecut incadrandu-se la categoria cu si peste 4 megapixeli.



Pentru al treilea an consecutiv, vanzarile mondiale de aparate foto analogice (cu film) au scazut. In 2003 cu 10% ajungand la 57 de milioane de bucati, arata ultimele date statistice anuntate de GfK Marketing Services, firma de cercetare care furnizeaza informatii catre PMA.



Cele doua Americi si Europa au continuat sa fie si in 2003 cele mai mari piete pentru producatori, reprezentand impreuna 58% din cea mondiala.



Intr-un alt studiu, realizat de InfoTrends si publicat in noiembrie 2003, se estima ca, in 2004, numarul total al camerelor foto digitale vandute la nivel mondial s-ar putea ridica la 53 de milioane, cresterea fata de 2003 fiind de 15%. Acelasi ritm de crestere ar urma sa marcheze piata si in urmatorii ani astfel incat, in 2008, ar fi comercializate in intreaga lume 82 de milioane de unitati.



Potrivit InfoTrends, liderii anului trecut au fost Canon, Sony, Olympus, Fujifilm si Kodak cu o cota de piata combinata de aproximativ 75%.



Aceiasi producatori vor ramane in primele cinci locuri si in 2004, estimeaza tot analistii de la InfoTrends.
iuliana.susanu@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO