Business Hi-Tech

ZF Cybersecurity Trends 2023. Bogdan Costea, Head of Information Security, ING Bank România: Securitatea cibernetică are la bază trei elemente: oameni, tehnologie şi procese. Noi insistăm că factorul uman e foarte important când vorbim de securitate cibernetică

Bogdan Costea, Head of Information Security, ING Bank România

Bogdan Costea, Head of Information Security, ING Bank România

Autor: Alexandra Cepăreanu

29.05.2023, 15:17 55

Securitatea cibernetică are la bază trei elemente - oameni, tehnologie şi procese, a spus Bogdan Costea, Head of Information Security, ING Bank România, în cadrul conferinţei ZF Cybersecurity Trends 2023: De câte soluţii de apărare cibernetică are nevoie o companie şi cine ar trebui să le “dirijeze”?. 

„Noi insistăm că factorul uman e foarte important când vorbim de securitate cibernetică. Facem training angajaţilor pentru a securiza produsele; integrăm securitatea de la început în toate activităţile, astfel încât din start produsul să fie unul sigur - până acum dezvoltai un produs şi abia apoi puneai securitatea cibernetică peste, dar acum securitatea trebuie să fie parte din produs, trebuie să te gândeşti cum interacţionează utilizatorii cu produsul tău, trebuie să îi informezi, dar nu prea mult, strict pe partea de securitate”, a spus Bogdan Costea.

El a adăugat că în prezent noile tehnologii sunt utilizate de atacatori pentru a reuşi să îşi atingă obiectivele.

„Multe atacuri de tip phishing de acum au la bază AI-ul. Anul trecut ne dădeam seama că un mail de phishing e un atac pentru că textul avea greşeli gramaticale, dar ele acum nu mai sunt şi e mai greu să îţi dai seama când e un atac sau un mesaj normal. Trebuie să fim mereu atenţi şi aici intervine mult partea de comunicare. Trebuie să comunicăm cu clienţii, cu angajaţii şi trebuie să gândim software-urile pe care le folosim, toolurile pe care le oferim clienţilor pentru a fi informaţi.”

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO