• Leu / EUR4.7558
  • Leu / GBP5.4847
  • Leu / USD4.1758
Business Hi-Tech

ZF Live. Bogdan Florea, CEO Connections Consult: Roboţii software pot creşte productivitatea unei companii de la de cinci ori până la de 20 de ori

Autor: Alexandra Cepăreanu

28 feb 2019 682

„Suntem mai degrabă interesaţi de un investitor strategic decât de listarea la Bursă, pentru că ne interesează un aport de strategie şi viziune pe care un fond de investiţii nu îl are la acelaşi nivel cu un investitor strategic.“

Roboţii software (soluţiile de tip Robotic Process Automation  - RPA) pot mări productivitatea unei companii de cel puţin cinci ori - în cazurile complicate - dar chiar şi de până la de 20 de ori - dacă este vorba de activităţi mai simple, astfel că gradul lor de adopţie va continua să crească expo­nen­ţial, a declarat Bogdan Florea, CEO al com­paniei locale Connections Consult, spe­cia­lizată în dezvoltarea software şi furnizarea de servicii IT în regim outsourcing şi firmă par­teneră UiPath. „Productivitatea unei com­panii care foloseşte aceste procese creşte de la mi­nimum de cinci ori şi poate ajunge până la de peste 15– 20 de ori dacă procesele sunt foarte uşor de automatizat. Pentru procese mai greu de auto­matizat putem spune că pro­duc­tivitatea com­paniei creşte de cinci ori“, a spus în cadrul emisiunii de business ZF Live Bogdan Florea, CEO Connections Consult.

RPA-ul simulează activităţile pe care le face un operator uman folosind interfaţa grafică pentru a prelua obiecte sau date ce se identifică cu interfaţa grafică şi apoi le mo­difică sau le actualizează. CEO-ul Connec­tions Consult a spus că pe piaţa locală cola­bo­rează în principal cu companii multinaţionale care au sediul în România şi într-un număr mic cu companii locale.

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
Principalele valute BNR - miercuri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7558
Diferență: -0,1029
Ieri: 4.7607
Azi: 4.1758
Diferență: -0,4316
Ieri: 4.1939
Azi: 5.4847
Diferență: -1,1926
Ieri: 5.5509
Azi: 4.2011
Diferență: 0,0834
Ieri: 4.1976