• Leu / EUR4.9022
  • Leu / GBP5.4884
  • Leu / USD4.5747
Business Hi-Tech

ZF Live. Elena Ovreiu, cofondatoare şi CEO al BIOdyssey: Ne dorim să creştem prin acest hub BIOdyssey ecosistemul de inovaţie în tehnologii medicale

Autor: Mirabela Tiron

20.10.2022, 00:05 135

România are potenţial şi ne dorim să creăm aici un hub de inovaţie în tehnologii medicale pentru Europa de Est, dar avem nevoie de stakeholderi interni să susţină acest hub, a spus la ZF LIVE Elena Ovreiu, cofondatoare şi CEO al BIOdyssey, primul hub dedicat inovaţiei în tehnologii medicale.

„Aşteptăm aplicaţii până pe 28 octombrie. Este primul hub dedicat inovaţiei în tehnologii  medicale din România, fondat de experţi din Israel şi Sillicon Valey. Ne dorim să creştem prin acest hub, prin aceste programe, ecosistemul de inovaţie în tehnologii medicale. Hubul începe în noiembrie cu două programe, primul este un accelerator pentru antreprenori dedicat educaţiei antreprenoriale, iar al doilea un accelerator pentru start-up-uri“, a spus Elena Ovreiu.

Ea a mai precizat că primul program care începe în noiembrie este un program în care aduce o meto­dologie din Israel cu ajutorul căreia sunt realizate start-up-uri în Israel.

„În acest program îi învăţăm pe participanţi la ce să se uite când creează un start-up, ce să aibă în vedere, cum să ana­lizeze  piaţa şi să fie în cei 1% start-up-uri care reuşesc. Poate să aplice ori­cine cu background medical, pe design, business, inovaţia înseamnă echipe multi­disciplinare care lucrează împreună.“

„Pot participa şi dacă nu au o idee definită dar vor să înceapă un business în acest domeniu. În primul program îi ajutăm să identifice şi să analizeze şansa de succes, cum să îşi creeze un model de business, la finalul programului vor avea o idee care este validată de experţii noştri şi o soluţie“.

Ea a mai spus că acest program se adresează şi oamenilor care au background solid într-un alt domeniu, nu trebuie să aibă background pe tehnologie medicală, cineva care a dezvoltat o soluţie tehnică în alt domeniu poate să aplice pentru aceste programe.

În programul pentru antreprenori  vor fi selectate echipele cele mai bune, care vor fi expuse la mentori, le deschidem uşile către experţi din străinătate, universităţi tehnice, a mai spus ea.

„Universitatea Politehnică este unul din parteneri, în primul program din noiembrie participanţii vor avea acces la un curs video din care vor învăţa metodologia de inovaţie, apoi vor avea întâlniri cu echipa noastră care vine special pentru aceste întâlniri iar sâmbătă vor avea loc workshopuri. Mentorii sunt cei doi co- fondatori din Israel“.

Israel este un model, este o ţară cu multe programe ce susţin start-upurile în sănătate, este o direcţie de ţară, tehnologia şI inovaţia este prioritară, au pornit de la ideea că pot exporta tehnologie, la nivel guvernamental sunt programe ce susţin start-upurile, ce pornesc chiar din mediul universitar, a adăugat ea.

„Prin acest hub vrem  să ajutăm  Guvernul să oferim modele din afară pentru a pune la dispoziţie programe similare. În România nu există o comunitate omogenă în care medicii, inginerii, mediul de business să lucreze împreună, sunt mulţI oameni care nu înţeleg de ce ar putea să fie implicaţI într-un astfel de program“.

Prin hub-ul acesta ne dorim să implicăm medicii în testarea tehnologiei, trebuie să fi parte din echipele care dezvoltă aceste tehnologii. Este nevoie de o schimbare de mentalitate, medicii ştiu problemele medicale şi din spital cel mai bine, ei sunt primii care pot să vină cu nevoi identificate în spital în practica de zi de zi pe care le vor îmbunătăţi împreună cu echipele tehnice, a mai spus ea.

„În Israel au personal tehnic aproape egal cu personalul medical în spitale, pentru ca un spital să funcţioneze bine este nevoie de oameni tehnici pentru echipamentele medicale să ajute la întreţinerea lor şi întreţinerea clădirii, vorbim de toţi oamenii tehnici, nu vorbim de manageri de inovaţie, de digitalizare“.

Ce a mai spus ea:

⇒ Hub-ul este deschis pentru industria care vrea să susţină acest ecosistem din România, planul este să creăm hub de inovaţie pentru Europa de Est, România are potenţial, dar avem nevoie de stakeholder interni să susţină

⇒ Asocialţiile de pacienţi vor fi implicate în hubul nostru. O soluţie trebuie dezvoltată luând în calcul toate opiniile.

⇒Pe cei care au deja start-upuri îi putem ajuta cu investitori, mentori, deschiderea uşilor către spitale din străinătate, vom anunţa mai multe parteneriate.

⇒ La festivalul  din Oradea am avut 5 zile de prezentări de tehnologie şi întâlniri, au fost paneluri şI discuţii

⇒ Legat de incediile din spitalele de stat: am propus să se îmbunătăţească legislaţia pe întreţinerea spitalelor, avem nevoie de ghiduri şi norme, nu avem o legislaţie pusă la punct referitor la angajarea inginerilor, avem nevoie urgentă de astfel de ghiduri după care să se facă întreţinerea spitalelor.

⇒ Cred că faptul că în ţară avem atâtea probleme în sistemul medical poate reprezenta  o sursă de inovaţie, aceste probleme pe care le identificăm trebuie validate şI verificate cu alte sisteme de sănătate, vrem soluţii care să ajungă la nivel global.

 
 
 
Urmează ZF Power Summit 2023
AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - astăzi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9022
Diferență: -0,0286
Ieri: 4.9036
Azi: 4.5747
Diferență: 0,3884
Ieri: 4.5570
Azi: 5.4884
Diferență: 0,1734
Ieri: 5.4789
Azi: 4.9405
Diferență: 0,4452
Ieri: 4.9186