Business Internaţional

5 imigranţi, solicitanţi de azil în România, au vrut să fugă din ţară cu taxiul

5 imigranţi, solicitanţi de azil în România, au vrut...

Autor: Mediafax

11.10.2016, 13:32 252

Poliţiştii de frontieră de la Nădlac, din judeţul Arad, au surprins luni seara, două taxiuri înmatriculate în Timişoara care intenţionau să iasă de pe autostrada A1 Arad – Nădlac şi să ocolească Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac.

Având suspiciuni cu privire la persoanele transportate, poliţiştii de frontieră au oprit cele două autoturisme pentru verificări.

"Astfel, în mijloacele de transport se aflau cei doi şoferi, cetăţeni români şi cinci bărbaţi, cetăţeni egipteni, cu vârste cuprinse între 18 şi 31 de ani. Taximetriştii, împreună cu cei cinci bărbaţi, au fost conduşi la sediul Punctului de Frontieră Nădlac pentru cercetări, iar din primele verificări a rezultat că cetăţenii egipteni sunt solicitanţi de azil în Romania şi că intenţionau să treacă ilegal frontiera în Ungaria pentru a ajunge în Germania. De asemenea, şoferii de taxi au declarat că ei au fost contactaţi de cetăţenii egipteni pentru a-i duce până la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac şi nu cunoşteau intenţia bărbaţilor de a trece ilegal frontiera", a declarat marţi purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Arad, Mihaela Leş.

Cetăţenii egipteni sunt cercetaţi pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar poliţiştii de frontieră continuă cercetările în acest caz.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO