Business Internaţional

Abandonarea Italiei şi pericolul dezintegrării zonei euro

Abandonarea Italiei şi pericolul dezintegrării zonei euro

Autor: Catalina Apostoiu

14.05.2020, 00:07 7852

În septembrie 1992 când George Soros a „spart“ Banca Angliei, nu numai lira sterlină s-a prăbuşit. Lira italiană a avut de asemenea de suferit, acela fiind ultimul episod dintr-o întreagă serie de devaluări ale monedei în secolul 20, scrie Bloomberg.

În acele momente de haos, resentimentele creşteau puternic în faţa indiferenţei aliaţilor europeni, în special a  Germaniei. Acele amintiri ale haosului de pe pieţe reies acum la supraţă în contextul pandemiei, împreună cu vechile diviziuni. Italia a reuşit să devină un membru fondator al euro, însă acuzaţiile reciproce nu sunt niciodată prea departe de suprafaţă, ca şi îndoielile unor sceptici ca miliardarul Soros sau câştigătorul Premiului Nobel Joseph Stiglitz, care cred că este doar o chestiune de timp până când uniunea imperfectă a unor economii divergente se va dezintegra în cele din urmă.

Deşi pariurile pe o dezintegrare a zonei euro s-au dovedit perdante pe termen lung, finanţele în corzi ale Italiei readuc această problemă în atenţia investitorilor din Europa. Dacă nu de alta, perspectiva unei astfel de lebede negre ar putea aduce oportunităţi ocazionale: în 2013, cu Grexitul pe masă, obligaţiunile greceşti au avut un randament de aproape 50%.

„Există doar două opţiuni: fie uniunea se consolidează în timp, fie se dezintegrează“, spune Mark Dowding, de la BlueBay Asset Management. Acesta a cumpărat obligaţiuni italiene, aşteptându-se ca BCE să ofere liderilor politici suficient timp şi spaţiu pentru a se decide.

BCE i-a permis Italiei să-şi plătească datoriile uriaşe la costuri suportabile. Situaţia era diferită în 2011. O altă di­ferenţă: politica italiană este acum mai complicată. Spre deosebire de Grecia, Italia are un atu în faptul că investitorii străni deţin peste 700 mld. euro din obligaţiunile sale, iar orice problemă în această privinţă ar trimite unde de şoc la nivelul pieţelor internaţionale şi sistemului bancar slăbit al Europei.

Nimeni din Roma nu avea nevoie să audă avertismentul Comisiei Europene privind severitatea recesiunii viitoare şi că aceasta va pune în pericol unitatea zonei euro. Ca şi înaintaţii săi, premierul italian s-a simţit abandonat de aliaţii săi. Liderul opoziţiei Matteo Salvini şi-a exprimat înţelegerea pentru susţinătorii unui referendum privitor la ieşirea Italiei din zona euro.

Amploarea conflictului a devenit evidentă recent. Împreună cu Franţa şi Spania, Italia cere datorii comune la nivel de bloc, împotriva opoziţiei unor ţări ca Germania, Olanda şi Austria.

Judecători germani au generat o problemă în plus în această lună, punând sub semnul întrebării legalitatea achiziţiilor BCE, lăsate moştenire de Mario Draghi, fost şef al băncii centrale italiene.

Chiar şi fără această decizie, riscurile achiziţiei de titluri italiene de datorie erau prea mari, susţine Patrice Gautry, economist la Union Bancaire Privee. „O opţiune îndrăzneaţă ar fi ca Italia să iasă din zona euro“.

Nicola Mai, de la Pacific Investment Management, spune însă că istoria este de partea uniunii.

În timp ce diviziunile economice şi politice dintre nord şi sud cresc, pandemia a adus Italia în faţa unei oglinzi economice: chiar în condiţiile în care deficitul bugetar este aşteptat să fie mai mare decât în 1992, nimeni nu pune sub semnul întrebării necesitatea ca ţara să aloce noi cheltuieli pentru revitalizarea economiei.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Power Summit’24
AFACERI DE LA ZERO