Business Internaţional

Alertă în Franţa: Autorităţile franceze au dejucat un atac terorist. Patru suspecţi au fost reţinuţi

Alertă în Franţa: Autorităţile franceze au dejucat...

Autor: Mircea Olteanu

29.04.2019, 16:00 1266

Patru indivizi, inclusiv un adolescent, despre care se crede că plănuiau să comită un atac terorist au fost reţinuţi în Franţa, potrivit ministrului francez de Interne şi unor surse din cadrul poliţiei, informează site-ul Euronews.

"Am avut suficiente dovezi care ne fac să credem că era pregătit un atac major", a declarat, luni, ministrul francez de Interne, Christophe Castaner.

Potrivit unei surse din cadrul Poliţiei franceze, cei patru suspecţi au fost arestaţi sub suspiciunea că achiziţionau arme "în vederea comiterii unui act terorist".

Unul dintre suspecţi este minor, fiind eliberat condiţionat după ce a fost condamnat la trei ani de detenţie, dintre care doi cu suspendare, pentru că ar fi încercat să ajungă în Siria, a transmis Procuratura din Paris, relatează site-ul de ştiri The Local.

Ceilalţi trei suspecţi au cazier, comiţând în trecut infracţiuni minore, potrivit unei surse apropiate familiară cu ancheta, care este instrumentată de DGSI, serviciul francez de informaţii interne.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO