Business Internaţional

Americanii se pregătesc pentru benzina de 2,6 lei/litru

Americanii se pregătesc pentru benzina de 2,6 lei/litru
08.10.2014, 17:49 20991
Preţul benzinei cerut la circa 10% din staţiile din SUA a scăzut sub pragul de 3 dolari pe galon, iar ieftinirile se vor răspândi în majoritatea ţării pe parcursul toamnei, pe măsură ce preţul petrolului scade, conform portalului GasBuddy.com, citat de CNBC.
 
"Cred că vom ajunge la circa 60% din benzinării cu preţul sub 3 dolari pe galon", a declarat Tom Kloza, analist la GasBuddy.
 
Un galon american are 3,78 de litri.
 
În prezent, cea mai ieftină benzină din SUA se vinde în oraşul Columbia, din statul, Missouri, unde un galon costă 2,97 de dolari, însă şoferi din Rocky Hill, South Carolina, sau Tulsa, Oklahoma, plătesc doar cu un cent mai mult pentru aceeaşi cantitate.
 
Preţul mediu al benzinei a scăzut în SUA în ultima lună cu 15 cenţi pe galon, şi o ieftinire similară este aşteptată în perioada următoare.
 
"Cred că vom asista la o scădere de preţ de încă 15 cenţi. Cererea slabă din Europa şi China va împinge şi mai jos preţul, până la 2,85 dolari pe galon la nivel naţional", a declarat John Kilduff, CEO la fondul de investiţii Again Capital.
 
Un preţ de 2,85 de dolari pe galon ar fi echivalent în lei cu un cost de 2,6 lei pe litru, conform cursului de referinţă leu/dolar publicat miercuri de BNR.
 
Citiţi şi
 
 
Preţul petrolului Brent, de referinţă la bursa din Londra, a scăzut miercuri la cel mai redus nivel din iunie 2012, după ce Fondul Monetar Internaţional a înrăutăţit cu o zi în urmă estimările referitoare la creşterea economiei mondiale, conform Bloomberg.

Contractele futures pentru petrolul Brent cu livrare în luna noiembrie au coborât cu până la 1,5%, respectiv cu 1,35 dolari, la 90,76 dolari pe baril, la bursa din Londra. Volumul tranzacţiilor cu aceste contracte este cu 32% peste media ultimelor 100 de zile. În acest an, cotaţia petrolului Brent a scăzut cu 18%.

Preţul petrolului West Texas Intermediate (WTI), de referinţă pe piaţa americană, a scăzut cu până la 1,46 dolari, la 87,39 dolari pe baril, în timpul tranzacţiilor electronice de dinaintea deschiderii bursei din New York. Cotaţia petrolului WTI a coborât cu 4,1% săptămâna trecută, cel mai mult din ultimele două luni, după ce OPEC a mărit producţia în septembrie la cel mai ridicat nivel din acest an.

Declinul cotaţiilor ţiţeiului a fost provocat de revizuirea de către FMI a estimării referitoare la creşterea economiei globale în 2014, la 3,8%, de la ritmul de 4% prognozat în luna iulie.

"Reducerea prognozei de creştere economică de către FMI întăreşte tendinţa pieţei din ultimele câteva săptămâni, ceea ce înseamnă că cererea va rămâne scăzută", a declarat Michael Hewson, analist la CMC Markets în Londra.

Agenţia Internaţională pentru Energie anticipează pentru anul viitor un preţ mediu al petrolului WTI de 94,58 dolari pe baril, sub estimarea de 94,67 dolari pe baril din septembrie. Agenţia a redus şi estimarea privind cotaţia petrolului Brent la 101,67 dolari pe baril, de la 103 dolari pe baril.
Fitch Ratings anticipează într-un raport publicat miercuri că preţul petrolului Brent ar putea scădea la 80 de dolari pe baril, înainte de a provoca o scădere a investiţiilor în exploatarea zăcămintelor de şist din SUA.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO