Business Internaţional

Asiguratorii au pierdut din criza subprime la fel de mult ca de pe urma uraganului Katrina

Asiguratorii au pierdut din criza subprime la fel de mult ca de pe urma uraganului Katrina
19.03.2008, 15:49 30

Pierderile suferite de asiguratori de pe urma crizei subprime au atins deja 38 de miliarde de dolari (24,4 miliarde de euro), in timp ce pierderile suferite de americani in urma uraganului Katrina, care in 2005 a ucis peste 1.500 de oameni si a lasat fara adapost jumatate din populatia orasului New Orleans, au atins 41,1 miliarde de dolari (26,4 miliarde de euro).
American International Group (AIG), cea mai mare companie de asigurari din lume, a anuntat cele mai mari pierderi din cei 89 de ani de cand activeaza, aceste pierderi fiind cauzate de declinul investitiilor ce au la baza credite ipotecare. Martin Sullivan, CEO al companiei de asigurari, si-a avertizat luna trecuta actionarii ca pierderile pot creste si mai mult, avand in vedere ca piata imobiliara din Statele Unite se afla in cea mai neagra perioada din ultimii 25 de ani.
Indicele KBW Insurance a incheiat anul 2007 cu cea mai slaba evolutie a sa din ultimii cinci ani, iar de la inceputul lui 2008 a mai pierdut 17%.
"Evenimentele din ultimul timp sunt mult mai rele decat Katrina. Nu exista precedent", a declarat Robert Haines, analist pe segmentul asigurari de la CreditSights din New York.
Dupa dezastrul cauzat de Katrina, companiile americane de asigurari, printre care si Allstate Corporation din Northbrook, Illinois, au crescut ratele lunare pentru zonele predispuse la riscuri. In acest moment, lichiditatile companiilor de asigurari sunt blocate in investitii aflate in legatura cu credite ipotecare pe o piata cu atat de putini cumparatori incat este dificil de stabilit un pret de vanzare al acestor active.
AIG, Ambac Financial Group si MBIA au raportat cele mai mari pierderi cauzate de declinul pietei creditelor ipotecare.
AIG se afla in fruntea listei de perdanti, cu pierderi totale de 6,7 mld. $ (4,3 mld. euro) din instrumente financiare garantate cu credite ipotecare si peste 11 miliarde de dolari (7,06 miliarde de euro) din contracte "credit-default swap" (polite menite sa protejeze investitorii). Valoarea actiunilor companiei s-a prabusit dupa ce pe 11 februarie auditorii au concluzionat ca initial, AIG utilizase o formula gresita pentru calcularea valorii activelor si a pierderilor.
Compania de asigurari de obligatiuni numarul doi in lume, Ambac, a avut pierderi de aproximativ 6 mld. (3,85 mld. euro) in urma declinului pietelor de credit.
Numarul unu mondial in asigurarile de obligatiuni, compania MBIA, cu sediul in Armonk, New York, a suferit pierderi de peste 3 miliarde de dolari (1,92 miliarde de euro).
Cele 38 de miliarde de dolari (24,4 miliarde de euro), reprezentand pierderile totale, includ 15 companii americane listate la bursele din Statele Unite si Bermude, dar nu includ si companiile europene.
Conform specialistilor Bloomberg, anul trecut a fost pentru prima oara din 1999 cand valoarea contabila combinata - active minus pasive - a celor 24 de companii din cadrul indicelui KBW a scazut. Cu toate acestea, pierderea a fost de 0,9%, fata de cei 7% castigati in 2005 dupa sezonul uraganelor.
Valoarea contabila a AIG a scazut cu 3% in 2007, pana la 106,3 miliarde de dolari (68,2 miliarde de euro), fata de cresterea de 8,2% din anul catastrofei produse de Katrina.
Compania a anuntat un profit net ajustat de peste 9 miliarde de dolari (5,77 miliarde de euro). "Acest rezultat ilustreaza beneficiile aduse de un portofoliu extins de afaceri in diverse domenii", a declarat Chris Winans, purtator de cuvant la AIG.
Cei mai mari asiguratori de viata din Statele Unite, MetLife si Prudential Financial, au achizitionat instrumente financiare bazate pe active inainte de declansarea crizei imobiliare.
AIG, Prudential, MBIA, Ambac si CNA Financial Corporation au anuntat ca pierderile cauzate de criza creditelor ipotecare se vor diminua in timp. Acest lucru se va intampla mai ales deoarece reducerile de valoare contabila sunt calculate la preturile la care instrumentele financiare complexe s-ar vinde in conditiile unei piete aflate in declin. Companiile de asigurari declara ca nu vor vinde in acest moment si ca vor astepta ca piata sa isi revina.

Subprime vs. Katrina

Pierderile suferite de asiguratori de pe urma crizei subprime au atins deja 38 de miliarde de dolari (24,4 miliarde de euro).
Uraganul Katrina a adus asiguratorilor pierderi de 41,1 miliarde de dolari (26,4 miliarde de euro).
AIG, Ambac Financial Group si MBIA au raportat cele mai mari mari pierderi cauzate de declinul pietei creditelor ipotecare.
Asiguratorii de viata din SUA au achizitionat instrumente financiare bazate pe active inainte de declansarea crizei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO