Business Internaţional

Atentatele îl ajută pe Sarkozy să câştige teren în lupta pentru prezidenţiale, dar Germania face pregătiri pentru posibila victorie a socialistului Hollande

Atentatele îl ajută pe Sarkozy să câştige teren în lupta pentru prezidenţiale, dar Germania face pregătiri pentru posibila victorie a socialistului Hollande

François Hollande, principalul contracandidat al lui Nicolas Sarkozy

26.03.2012, 00:03 112

După ce la începutul anului au făcut vâlvă pe scena politică europeană angajându-se să-l sprijine pe preşe­dintele francez Nicolas Sarkozy în cursa pentru cel de-al doilea mandat, can­celarul german Angela Merkel şi consilierii ei se pregătesc acum în linişte pentru posibilitatea ca frâiele puterii în Europa să fie împărţite cu François Hollande, contracandidatul socialist la alegerile prezidenţiale franceze, scrie presa internaţională.

Atitudinea Berlinului s-a modificat în ultimele săptămâni de la una de spri­jin necondiţionat pentru Sarkozy la ener­vare vizavi de trecerea lui Sar­kozy la discursuri mai populiste şi chiar schimbarea părerii actualului preşedinte referitoare la rolul jucat de Merkel în campania lui, scrie Thomson Reuters.

Partidul lui Sarkozy UMP a câştigat la începutul anului acordul lui Merkel pentru ca aceasta să călătorească în Franţa pentru a-l susţine pe preşedinte în campania electorală. Ideea a fost retrasă însă câteva săptămâni mai târziu, ceea ce a făcut-o pe Merkel să se plângă de "comportamentul nestatornic al lui Sarkozy".

Ministrul german de finanţe Guido Westerwelle a rupt liniştea de la Berlin denunţând ameninţarea lui Sarkozy de a scoate Franţa din spaţiul Schengen. Însă în pofida iritării, Sarkozy rămâne alegerea preferată a lui Merkel, deoarece acesta a sprijinit ofensiva Germaniei pentru înăsprirea disciplinei bugetare din Europa.

Pe de altă parte, îngrijorările legate de principalul contracandidat al lui Sarkozy, socialistul François Hollande, par că s-au disipat. La Berlin se vorbeşte acum de o "ofensivă a farmecului" pentru cazul în care Hollande câştigă, pentru a minimiza orice resentiment pentru sprijinul acordat de Merkel lui Sarkozy şi de refuzul cancelarului de a-l întâlni pe socialist înainte de alegeri, care constau în două etape, în aprilie şi mai.

Frustrarea iniţială legată de anga­jamentele lui Hollande de a renegocia pactul fiscal impus de Germania partenerilor europeni s-a redus, unii oficiali apreciind că promisiunile sunt doar discursuri electorale. Un oficial german de rang înalt a sugerat chiar că pactului i-ar putea fi adăugate prevederi care să impulsioneze creşterea eco­nomică pentru a-i câştiga inima lui Hollande.

"Hollande nu ne îngrijorează. Este vorba de o campanie electorală. El trebuie să vină cu ceva care să-l diferenţieze de Sarkozy", a asigurat un oficial.

Hollande: "Nu sunt periculos"

Hollande, un politician lipsit de carismă, este puţin cunoscut în străi­nătate. În februarie, când a ajuns la Londra, socialistul a ţinut să asigure: "Nu sunt periculos". Perspectiva câşti­gării alegerilor de către Hollande îngrijorează însă pieţele financiare, notează Reuters. Politicianul a promis că va introduce un impozit de 75% pentru averile celor bogaţi, va separa băncile de investiţii de cele de retail şi că se va concentra pe creşterea economică, ceea ce pentru pieţe s-ar traduce prin cheltuieli de stat ridicate.

Săptămâna trecută primul sondaj de opinie realizat după atentatul în care un trăgător a ucis patru persoane într-o şcoală evreiască arată că Sarkozy l-ar depăşi la limită în primul tur de alegeri pe Hollande cu 30% din voturi faţă de 28% pentru adversar, însă ar pierde în faţa acestuia în etapa finală. Până la atentat, candidatul socialist s-a plasat constant în faţa lui Sarkozy.

Surpriza cursei prezidenţiale vine însă din partea lui Jean-Luc Melenchon, candidatul sprijinit de o coaliţie de stânga care include Partidul Comunist Francez. Melenchon, creditat acum cu 11% din voturi, câştigă teren prin propunerea de a se respinge austeritatea prin "revoltă civică", notează The Wall Street Journal.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Bankers Summit'24