Guvernul regiunii autonome Madeira a anunţat în septembrie că a descoperit o datorie nedeclarată de 1,1 miliarde euro care creşte gradul de îndatorare al administraţiei cu încă o cincime. Impactul acestei descoperiri asupra deficitului bugetar a fost estimat la 0,3% din PIB. Reacţia din partea agenţiilor de rating nu a întârziat să apară, iar Moody's a retrogradat imediat calificativul regiunii datorită "gravelor neregularităţi din raportarea bugetului".
"Ne uităm la Madeira în acelaşi mod în care germanii se uită la Portugalia", spune un fost ministru portughez de finanţe.
În Madeira, la fel ca în celelalte regiuni aflate la periferia Europei, problema datoriilor de astăzi îngreunează găsirea unor soluţii privind dezvoltarea economică de mâine.
Liderii politici speră ca această criză să trezească la viaţă economiile din sudul Europei după zeci de ani în care au acumulat datorii uriaşe şi au avut o creştere economică anemică.
Exemplul oferit de Madeira însă sugerează că măsurile de austeritate promovate de UE şi de FMI nu îşi ating scopul de a relansa economiile şi de multe ori au un efect contrar celui vizat. Stimularea creşterii economice pare a fi un obiectiv greu de atins în Portugalia, ca de altfel în tot sudul Europei. În Madeira însă este aproape imposibil. Transportul pe insulă este costisitor - Madeira este mai apropiată de oraşul marocan Casablanca decât de Lisabona, majoritatea locuitorilor sunt agricultori şi peste jumătate din suprafaţa insulei este o rezervaţie protejată prin lege. Locul nu pare a avea condiţii prielnice pentru promovarea creşterii economice. Principala sursă de finanţare a guvernului din Madeira este impozitarea. Totuşi, din 1983 companiile străine au beneficiat de un tratament fiscal preferenţial. Facilităţile fiscale introduse, printre care reducerea impozitului pe profit şi a TVA şi reţinerea impozitelor la sursă, au atras numeroase multinaţionale care aduc o cincime din veniturile bugetului regiunii.
Impozitele sunt destul de consistente, dar regiunea are nevoie de mai multe venituri. Totuşi, UE clasifică facilităţile oferite de Madeira în categoria ajutoarelor de stat, care sunt supuse unor restricţii. În ultimii ani, companiile financiare nu au mai beneficiat de schema fiscală preferenţială din regiune şi trebuie să se supună legislaţiei muncii din Portugalia, care presupune costuri mari pentru angajatori.
Paradisul fiscal din Madeira a fost privit cu suspiciune de oficialii UE încă din momentul aderării Portugaliei. UE a forţat deja regiunea să renunţe la numeroase facilităţi fiscale şi a ridicat obstacole în calea înregistrării unor noi companii în regiune. Parlamentul ar putea da acum lovitura de graţie regiunii după ce a anunţat că va supune votului un amendament la proiectul de buget pentru anul viitor prin care dividendele investitorilor nonrezidenţi din Madeira vor fi impozitate. Măsurile de austeritate au acum mijloacele şi justificarea necesare pentru a sufoca paradisul fiscal.
Omul care a adus norii negri ai datoriilor pe cerul însoritei Madeira este Alberto Joao Jardim, preşedintele guvernului regional. De la instalarea sa în funcţie, în 1978, Jardim a obţinut fonduri europene şi asistenţă financiară de la Lisabona şi a început să modernizeze regiunea. La începutul mandatului său, s-au construit drumuri şi poduri care au legat principalele localităţi ale regiunii. Apoi au fost construite tunele care străbat munţii insulei şi au fost ridicate spitale şi şcoli, iar planul de dezvoltare a regiunii a început să dea roade. În mai puţin de 30 de ani, Madeira, o "cenuşăreasă" a Portugaliei, a devenit cea mai bogată regiune a ţării, după Lisabona.
La momentul introducerii euro, PIB-ul regiunii depăşise media naţională, iar guvernul portughez a redus semnificativ fondurile pentru regiune. Jardim nu a dorit să renunţe însă la planul său de dezvoltare economică şi a continuat să construiască, de data aceasta pe datorie, proiecte grandioase pentru a transforma Madeira într-un "Singapore al Atlanticului".
Astăzi, în Madeira se pot vedea cu ochiul liber urmările planului nerealist de dezvoltare. Parcuri industriale şi porturi impunătoare sunt abandonate şi pe jumătate ruinate.
În apropierea unui mănunchi de hoteluri de lux, un parc încântător este pustiu aproape zilnic din cauza amplasării sale pe un ţărm stâncos care-l face aproape inaccesibil. Drumurile, tunelele şi podurile sunt mult prea moderne pentru o regiune atât de mică, iar investiţia în ele nu va putea fi niciodată justificată.
Datoria publică uriaşă a administraţiei nu a limitat planurile de expansiune ale lui Jardim, care a câştigat al zecelea mandat consecutiv în alegerile regionale. Din afară, guvernatorul are imaginea unui "despot populist", dar şi un apărător al comerţului din regiune. El consideră că dacă insula pe care o guvernează va menţine un nivel de impozitare scăzut şi va continua investiţiile în infrastructură, se va forma o economie dominată de profesionişti şi de angajaţi instruiţi şi cu venituri ridicate.
Dacă guvernatorul are sau nu dreptate în această privinţă este discutabil. Cert este că viitorul regiunii se află în mâinile oficialilor europeni şi ale parlamentarilor portughezi, iar Jardim ar putea fi singurul apărător al Madeirei în lupta pentru a rămâne o destinaţie atractivă pentru investitori.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
