Business Internaţional

Barroso: Relansarea economică accelerează în UE, iar creşterea din acest an va fi peste estimări

Barroso: Relansarea economică accelerează în UE, iar creşterea din acest an va fi peste estimări
07.09.2010, 13:43 20

Relansarea economică accelerează în Uniunea Europeană, iarcreşterea din acest an va fi peste estimările iniţiale, a declaratmarţi preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, citat deReuters şi preluat de Mediafax.

Adresându-se Parlamentului European de la Strasbourg, şefulExecutivului UE a arătat că reformele structurale trebuie să fieaccelerate în următoarele 12 luni, subliniind că cele 27 de statemembre trebuie să dea dovadă de solidaritate.

"Europa trebuie să arate că reprezintă mai mult decât 27 desoluţii naţionale diferite. Ori înotăm împreună, ori ne scufundămpe cont propriu", a spus el.

Cea mai recentă prognoză indică o creştere economică de 1% în UEîn acest an, în timp ce PIB-ul celor 16 state din zona euro ar urmasă urce cu 0,9%.

Prognozele revizuite urmează să fie prezentate în această lună,potrivit oficialilor europeni.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO