• Leu / EUR5.2384
  • Leu / GBP6.1574
  • Leu / USD4.5850
Business Internaţional

BCE ar putea începe în curând să tipărească bani pentru a opri escaladarea crizei zonei euro -sondaj

Autor: Marius Oncu - Mediafax

18.11.2011, 17:51 823

Banca Centrală Europeană (BCE) ar putea ceda în curând presiunilor de a tipări bani pentru a stopa o agravare a crizei datoriilor suverane din zona euro, consideră analiştii incluşi într-un sondaj Reuters, estimând la circa 50% probabilitatea ca BCE să adopte o politică de măsuri neconvenţionale.

Sondajul realizat în această săptămână în rândul a 50 de analişti pentru piaţa obligaţiunilor, din SUA şi Europa, a relevat o probabilitate de 48% ca BCE să recurgă la măsuri neconvenţionale, cum au făcut Rezerva Federală a SUA şi Banca Angliei.

O astfel de decizie ar marca o schimbare controversată a actualei politici, în care achiziţiile de obligaţiuni sunt sterilizate prin atragerea de lichidităţi din sistemul bancar.

Te-ar putea interesa și:

Dintre analiştii care anticipează astfel de măsuri la BCE, majoritatea consideră că vor fi luate până în martie.

Numai 25 din 49 de analişti se aşteaptă ca BCE să-şi asume un rol şi mai important, devenind creditor de ultimă instanţă pentru statele cu probleme financiare.

Conducerea BCE a respins apelurile internaţionale pentru o intervenţie decisivă a instituţiei în consolidarea zonei euro, dar volatilitatea de pe pieţele obligaţiunilor în ultimele săptămâni a crescut presiunea pentru un rol mai important al autorităţii monetare.

"La acest moment, numai BCE are puterea de a calma tensiunea din pieţele financiare pe termen scurt, în timp ce aşteptăm ca guvernele statelor de la periferia uniunii monetare să aprobe reforme", a declarat Thomas Costerg de la banca Business Chartered.

Extinderea crizei datoriilor de la statele de la marginea zonei euro către economiile mai importante a crescut presiunea pentru acţiuni mai îndrăzneţe.

Preşedintele BCE, Mario Draghi, a declarat vineri că instituţia contribuie la stabilitate economică în timp ce îşi menţine independenţa. Draghi a avertizat că va exista un impact social şi economic uriaş dacă banca centrală şi-ar pierde credibilitatea.

BCE are în desfăşurare, de anul trecut, un program de achiziţie de obligaţiuni guvernamentale pentru a susţine costurile la care se împrumută statele. Până în prezent, banca a cumpărat obligaţiuni de 187 miliarde de euro, însă nu a dat semne că ar accelera achiziţiile chiar dacă unele economii mari, precum Italia, s-au împrumutat la dobânzi mari.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Principalele valute BNR - ieri, 13:37
EUR
USD
GBP
Azi: 5.2384
Diferență: -0,0706
Ieri: 5.2421
Azi: 4.5850
Diferență: -0,0283
Ieri: 4.5863
Azi: 6.1574
Diferență: -0,2818
Ieri: 6.1748