Business Internaţional

Beijingul depăşeşte New York-ul şi devine, în premieră, noua „capitală mondială a miliardarilor”. China a câştigat anul trecut mai mulţi miliardari decât orice altă ţară din lume

Beijingul depăşeşte New York-ul şi devine, în...

Autor: Eduard Ivanovici

10.04.2021, 19:04 246

Beijingul a depăşit pentru prima dată în istorie New York-ul şi a devenit oraşul cu cel mai mare număr de miliardari din lume, conform listei anuale publicate de Forbes.

Capitala chineză a câştigat 33 de noi miliardari în 2020 şi a ajuns la un total de 100, faţă de 99 în cel mai mare oraş din Statele Unite, care a înregistrat un plus de doar 7 miliardari. În ceea ce priveşte populaţia, New York City este cu 60% mai mic decât Beijingul, cu o populaţie de 8,4 milioane de oameni vs. 21 de milioane în Beijing.

Cel mai bogat om care locuieşte în capitala Chinei este Zhang Yiming, fondatorul ByteDance, compania-mamă a TikTok, cu o avere de 35,6 miliarde de dolari. La polul opus, cel mai bogat rezident al New York-ului este fostul primar Michael Bloomberg, care valorează 59 de miliarde de dolari.

Conform analizelor efectuate de Forbes, China şi Hong Kong au câştigat 210 miliardari în ultimul an, mai mult decât orice altă naţiune.

În plus, jumătate din primele 10 oraşe cu cel mai mare număr de miliardari din lume se găsesc în China: Regiunea Administrativă Specială Hong Kong este pe locul 3 cu 80 de miliardari, Shenzhen se regăseşte pe poziţia a cincea cu 68, iar Shanghaiul este pe locul şase cu 64.

Celălalt oraş american care a intrat în top 10 este San Francisco, care ocupă poziţia a opta cu 48 de miliardari.

În ultimul an, averea celor 2.775 de miliardari la nivel mondial a crescut cu 13,1 trilioane de dolari, peste jumătate din produsul intern brut (PIB) al Statelor Unite.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO